Europa fără Viktor Orban

Înfrângerea suveranistului Viktor Orbán nu înseamnă doar o schimbare de guvern. Este o fisură într-un model de rezistență care, pentru ani de zile, a sfidat direcția dominantă a Europei: deplina federalizare!
Odată cu ieșirea în decor a unui lider naționalist simbol, Uniunea Europeană capătă un culoar mai larg pentru accelerarea integrării politico-ideologice.
Politic, ne putem aștepta la o uniformizare mai agresivă a deciziilor, mai puțină toleranță pentru disidență națională și mai multă presiune pentru conformare.
Etic, există premise ca discursul despre „valori comune” să devină mai rigid, redefinind tot mai mult limitele libertății de exprimare și ale conștiinței religioase.
Religios, nu sunt semnale că Europa nu se va întoarce la credință, ci mai degrabă că va încerca să o administreze. Credința personală va fi acceptată; credința cu pretenții publice, marginalizată.
Relația cu Federația Rusă va rămâne tensionată, dar paradoxal complementară: două blocuri aparent opuse, dar unite prin tendința de centralizare a puterii și control asupra societății. Conflictul UE-Rusia nu va opri însă convergența unor metode comune, tipice erei URSS!
Prin prisma tabloului profetic biblic din Daniel capitolul 2, aceste „realizări” conduc spre și mai multă …fragilitate! O Europă aparent unită, dar divizată în esență – un amestec de fier și lut, puternic în aparență, dar incapabil de coeziune reală.

Optimismul european -visul consolidării totale- trebuie să ia în calcul posibilitatea unui plan B. Nu neapărat sumbra destrămare a proiectului, ci sublima posibilitate a intrării în scenă a Împărăției lui Dumnezeu: „…o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care …va dăinui veşnic”(Daniel 2:44).

Înfrângerea lui Orbán nu schimbă direcția finală, ci doar ritmul. Europa nu se îndreaptă spre o unitate durabilă, ci spre o tensiune tot mai mare între control și libertate – o tensiune care, în final, nu va fi rezolvată politic.
Rămâi cu Opinia Production.