Părintele Calistrat pulverizează Evanghelia!

„Sufletul, când ajunge prin vămile văzduhului, își vede toate putreziciunile pământești, …că dracii au putere imaginativă, ne arată totul ca în clișee scurte de film, toată viața noastră …te vezi și cu paharu în gură …și furând din casă de la ăla … și înșelând la magazin …și spune că primele 6 zile (ca să vedeți ce Dumnezeu cum face pe ghidușu!) sufletul este dus să vadă frumusețile raiului…!”(Părintele Calistrat)
Astfel de descrieri au priză la public fiindcă amestecă frica, spectacolul și misticismul într-o poveste care pare vie. Problema este că ele nu vin din Scriptură, ci din tradiții târzii, speculații religioase sau enunțuri împământenite cu verificabilitate zero. Biblia nu vorbește despre „vămi ale văzduhului”, demoni care proiectează viața omului ca la film sau suflete beneficiare de sejururi turistice prin rai pentru vreun număr oarecare de zile. Scriptura afirmă că „morții nu știu nimic”(Ecl9:5-6) – ei doar așteaptă învierea(Fapte24:15).
Scriptura respinge ideea nemuririi naturale a sufletului și afirmă că omul este o unitate vie, nu un trup locuit temporar de o entitate conștientă care continuă să rătăcească după moarte. Speranța creștină nu este supraviețuirea sufletului printre demoni și tribunale cosmice, ci învierea în corpuri reale și desăvârșite(Luca24,42.43).
Asemenea narațiuni populare îl transformă pe Dumnezeu într-un regizor de senzațional. Un Dumnezeu „ghiduș”, ce expune sufletele peisajelor pitorești de rai, ca apoi să le gonească în vâlvătăile grotești ale iadului, sub jurisdicția demonilor (la fel de vinovați!) ar fi o gravă ofensă adusă imaginii Sale! Practic enunțul Scripturii este pulverizat, iar Evanghelie este făcută… folclor!
Când credința devine un spectacol al groazei, mulți oameni nu mai caută adevărul biblic; ei fie consumă superstiția, fie abandonează complet religia. În plus, o religie care are nevoie de imaginație pentru a-și speria subiecții se autosabotează în încercarea de a-l face cunoscut pe Dumnezeu.