Refuzul revendicării dreptului la intimitate înseamnă cedarea lui – Edward Snowden

„În ciuda dificultăților inerente, Statele Unite este țara în care este respectat statul de drept, căreia îi pasă profund de dreptul la intimitate, care prețuiește libertățile civile și care se ghidează după Constituție…” Barack Obama

Afirmații precum acestea au devenit necredibile pentru tânărul spion american Edward Snowden. Curând, îndoilelile lui aveau să devină normă pentru milioane de oameni. Ce se întâmplase?

În 2013, la 29 de ani, uimea întreaga lume prin aceea că rupea legătura cu sistemul de informații american şi dezvăluia faptul că Guvernul USA încerca, în secret, să colecteze datele cetățenilor – din orice apel telefonic, mesaj sau email!

Copil al unei familii de profesioniști guvernamentali, micuțul Edward crescuse odată cu mediul online și dezvoltase respect pentru lumea computerelor. Computerele fac ceea ce fac pentru că cineva le-o spune, într-un mod foarte special și autoritar! Înclinatiile tehnologice îl poartă rapid spre primele joburi în cadrul uneia sau alteia dintre agențiile independente de spionaj ale guvernului.

Un spion se instruiește să treacă neobservat, iar misiunea e mai presus de orice. Poate de aceea el si echipa a ajutat CIA să construiască un nou tip de arhitectură de stocare a datelor, un cloud ce permitea tuturor agenților, indiferent de locul în care se aflau fizic, să acceseze orice informație de care aveau nevoie, în relație cu ORICINE!

Însă dreptul de a survola și exploata intimitatea tuturor este – în înțelegerea lui Snowden – chestiunea pe care Guvernul și-a permis-o abuziv atunci când a implementat supravegherea în masă. Erau legale astfel de operațiuni? Schimbarea la care asista în dinamica spionajului american, de la supravegherea unor indivizi vizați explict la supravegherea în masă a tuturor cetățenilor a fost prea mult pentru Edward Snowden.

A decis sa spună adevarul. A strâns documente ce dovedeau încalcarea dreptului constituțional de către guvern, le-a transmis jurnaliștilor, care le-au verificat și apoi publicat, iar lumea s-a scandalizat.

Nimănui nu-i place să-i fie invadată viața privată! Dacă totuși se întâmplă, simțim că ne aflăm de partea perdanta. Pentru că, la urma urmei, toți avem o informație compromițătoare ascunsă între biți.

Convertirea internetului într-un sistem de supraveghere îl privează astfel de potenţialul său, îl transformă într-un instrument de represiune, ameninţând să producă arma cea mai opresivă şi extremă a intruziunii statului din istorie.

De teama posibilitatii tiraniei statale, ce exploatează fix zona libertăților sacre ale individului, Snowden alege o cale riscantă: aceea de avertizor de integritate. Devine un fel de „conştiință” a internetului! Convingerea lui e ca libertatea unei țări nu poate fi măsurată decât prin respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor ei. Iar ceea ce în epoca revoluției americane era numit libertate, în epoca revoluției internetului este numit intimitate. Iar, ca să refuzi sa iți revendici dreptul la intimitate înseamnă să-l cedezi.

Are Snowden o soluție împotriva supravegherii? O informatie foarte bine criptată – spune el – i-ar lua celui ce ar dori spargerea acesteia o mare mulțime de ani! Chiar și mii de ani! Iar cel interesat, agenția guvernamentală, s-ar putea lăsa, poate, păgubașă!..  

Dar este aceasta o solutie practică pentru omul al cărui profil nu are de-a face cu lumea programării? Nici pe departe!

Te-am ruga să iei in calcul această opinie. Să presupunem că aceste citate biblice ar fi adevărate: „…căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi…”(1 Tes 4,11) și „vrei să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele…”(Romani 13,3), atunci: aceasta ar fi o soluție mai bună decît a bravului Edward! Pentru că o viață curată, așa cum o recomanda odinioară apostolul, elimină instinctul cuiva de a se ascunde! Nu credeți? Așteptăm părerea Dvs în secțiunea de comentarii. Va fi era digitală un precursor al libertăţii individuale? Sau va aduce un sistem de monitorizare şi control omniprezent, dincolo de visurile celor mai mari tirani din trecut?

Opinia Production este o organizație media creștină cu sediul în România.
Scopul propus este popularizarea învățăturile Bibliei.
Abonează-te și tu, ca să evoluăm împreună în dimensiunea necesară spiritualității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.