Tony Palmer, lider al unei comunitati protestante de stil charismatic şi liturgie anglicana, afirma fără echivoc în anul 2014 că “nu mai protestăm contra doctrinei mântuirii a Bisericii Catolice; acum predicăm aceeaşi Evanghelie!…”, iar „protestul lui Luther s-a încheiat!”.
Având pe fundal concesiile Declaraţiei Comune Catolico-Luterană asupra Doctrinei Justificării, semnată la 31 octombrie 1999 la Augsburg, Germania, între vechi combatanti teologici, propunerea lui Palmer obliga spre o evidenţă: raţiunea de a fi a protestantismului ar trebui sa inceteze!
Spectrul datei de 31 octombrie 2017 găseste lumea religioasă la aniversarea cu numarul 500 de la declanşarea Reformei Protestante. Ocazie de doliu, de coborîre în bernă a drapelului protestant? Sau de recăpătare a suflului scripturistic?
Să vedem.
Realitățile religioase ale anilor 1517 înglobau, printre altele: rugăciuni pentru schimbarea destinului celor morți; venerarea sfinților “lumii celeilalte”; tranziţia sufletului printre flăcările purgatoriului; jertfirea literală a lui Hristos din nou şi din nou cu orice ocazie a eucharistiei; iertarea obtintă prin cumpărarea de indulgențe; închinarea la relicve etc. Un zelos colecţionar, Frederic de Saxonia, adunase nu mai puţin de 19.000 de oase sfinte! Cei care de Ziua Tuturor Sfinţilor priveau relicvele şi aduceau daruri speciale, puteau să primească indulgenţe pentru reducerea perioadei de şedere în Purgatoriu cu până la 2 milioane de ani!
Exasperat, Martin Luther, profesor de teologie şi călugar romano-catolic exclamase: „Câte minciuni ..! Un episcop pretinde că are o pană din aripa îngerului Gabriel, iar altul – o flacără din rugul aprins pe care l-a văzut Moise! Şi cum se face că în Germania sunt îngropaţi optsprezece apostoli, când Hristos a avut numai…doisprezece?!” (în Roland H. Bainton, Here I Stand, p. 296).
Negăsind corespondentul biblic pentru iureşul de speculaţii teologice, Luther propune o perspectivă indrazneaţă care avea să răscolească lumea întreagă: în ce priveşte credinţa, creştinii nu trebuie sa accepte alte doctrine decît cele ce se întemeiaza pe autoritatea Sfintelor Scripturi!
În aprilie 1529, un grup masiv de prinți și electori germani semnau declarația “Protestatio”. Cereau, ca şi Luther, dreptul la conștiință liberă de orice impunere din partea altor minți.
În felul acesta, au aparut … protestanții! Gratie lor, lumea nu a mai fost la fel. Regândirea religiei în termeni strict biblici a avut efecte nu doar în plan spiritual. Emanciparea sociala a cititorilor Bibliei devenea de necontestat. Recunoaşterea valorii umane a potenţat cercetarea şi progresul. Etica superioară a muncii a condus la dezvoltarea economiei. Avansul unor ţări precum Germania, Elvetia, Anglia, Franta şi apoi America datorează enorm…protestantismului!.
La 500 ani de la naşterea lui, protestul pare pe punctul de a fi … îngropat! Care elemente din cele ce au constituit nucleul său ideologic de forţă ar trebui considerate … retrograde?
1. La ce să se renunţe? Poate la principiul “Sola Scriptura”. Adică “Doar Scriptura”. Pentru că ar fi depasit. Există pericolul ca Biblia să fie „depăşită”, câtă vreme noi n-am ajuns să ţinem pasul cu ea? Si ce poate fi pus in loc: relativism? tradiţie? rug ? superstiţie de tip Ev Mediu?
2. La care să renunţăm? Poate la principiul “Solus Christus”. Cu alte cuvinte, “Doar Hristos ca Mijlocitor exclusiv între Dumnezeu și oameni”. Doar ca să ne consolăm apoi cu idei hilare ca “pînă la Dumnezeu ne mănîncă sfinţii”. Sau ca să facem loc în închinare şi lui Budha, şi Zeului Focului, sau al Vântului, sau al oricărei alte plăsmuiri a minţii nostre?
3. Care principiu sa fie anulat? Poate principiul “Sola Gratia”. Ceea ce înseamnă “Mântuiti doar prin har”. Doar dacă dorim în mod special întoarcerea la negustoria şi mercantilismul cumpărării pe arginţi a mântuirii. Şi aceasta în dauna privilegiului relaţiei personale cu Divinul!…
4. Ce să fie înlăturat? Poate principiul “Sola Fide”. În traducere “Numai prin credinţă” – pe care Luther îl numea „doctrina în funcție de care biserica stă sau se prăbușește”. Şi să-l înlocuim cu religia faptelor bune. Pentru satisfacţia unui Dumnezeu pe care concepţia medievală îl sugera a fi nesăţios, capricios şi minimalist..?
5. Sau în final – renunțarea la ultimul principiu protestant, “Soli Deo Gloria” – “Glorie numai lui Dumnezeu”. Şi astfel să împărţim adorarea care se cuvine Dumnezeului triunic cu îmbraţisări ale copacilor (precum druizii), cu plecăciuni în faţa florilor (ca panteistii), sau cu bezele trimise soarelui, să dogorească mai încetişor, în zilele expansiunii noastre industriale..!
Care dintre aceste principii este astăzi depaşit?
La 500 ani distanţă în timp de reformatorul german , intersecția Wittenberg-ului oferă lumii de fapt două direcţii:
– Unu: Direcția ecumenică, a reconcilierii prin concesii teologice. Dar! Dacă legi împreună de picioare două păsări diferite, ele nu vor zbura mai bine, cu toate că vor fi patru aripi. De fapt, nu vor zbura deloc!
– Doi: Directia continuării şi finalizării Reformei pe temei scripturistic! Pentru secolul în care au trăit, protestanţii au făcut enorm. Ei au scos creştinismul dintr-un întuneric dens al rătăcirii. Dar a rămas destul în umbră. Scriptura oferă încă uriaşe resurse spirituale neexplorate. Cum ar fi, spre exemplu, subiectul asteptarii revenirii lui Hristos!
“Dacă reforma s-ar încheia și protestul ar lua sfârșit, am asista la ceva mai mult decât la sinuciderea Europei”, scria jurnalistul Douglas Murray. “Am fi martorii începutului prăbușirii civilizației umane de pe Terra”.
Wittenberg 2017.
Eu cred ca Reforma trebuie să continue. Pentru că ea nu este în primul rând despre Luther sau despre o biserică de acum 500 de ani, ci despre viața noastră, despre un prezent pe care îl vrem mai bun, dar mai ales despre un viitor care ne așteaptă.
La urma urmei, diferența se face între oameni ce cred în religia REVELATĂ și oameni ce cred într-o religie RELATIVĂ.
Aceasta este opinia mea. Pastor Stefan Tomoiaga, pentru Opinia Production.