„Israelul este poporul ales de Dumnezeu”!
Acesta este fundamentul viziunii despre lume și viață a poporului Israel! Este țesut în fibra lui, este ceea ce a dat putere, rezistență, adaptabilitate la vremuri și evenimente, consecvență și… viitor! Da, este poporul care are un concept unic cu privire la viitor – se bazează exclusiv pe făgăduințele lui Dumnezeu!
Dacă în viziunea generală viitorul este pe aceeași axă cu trecutul și prezentul, la evrei viitorul este… de fapt, trecutul reeditat! Cum Dumnezeu „a fost cu noi până aici – tot așa va fi și de-acum înainte. Nu ne temem de nimic altceva decât de a uita cum ne-a condus Dumnezeu până aici!”
Aceasta le-a creat în timp și o atitudine de superioritate, chiar arogantă, exclusivistă, față de alte popoare! Chiar în vremea lui Isus Hristos, în relatările evanghelice dar și în scrierile rabinice, atingere, intrarea în contact cu un neevreu, samaritean, grec sau roman, însemna pierderea curăției, a purității, era o întinare ce cerea o purificare ritualică meticuloasă!
Desigur, aceasta a atras și ura generală a popoarelor diverselor perioade istorice! Ierusalimul a fost cel mai atacat, lovit, cucerit, distrus, ars oraș din istoria lumii dar, în același timp, reconstruit de fiecare data… Poporul aceasta, chiar înfrânt, deportat și risipit în lumea întreagă timp de aproape 2000 de ani și tras seva rezilienței din conceptul lo runic de Popor al lui Dumnezeu!
Promisiunea de a fi printre popoare „cap nu coadă” (Deuteronom 28:13.14) a alimentat aspirația elitistă a acestui popor! Putem vorbi de o mare măsură de adevăr în această privință dacă ne uităm doar pe lista câștigătorilor premiului Nobel pentru o paletă largă de științe! Ei domină această listă într-un mod stînjenitor pentru alte popoare dar, mai ales, pentru lumea arabă! Apoi nivelul de trai, civilizația, dominarea sistemului bancar mondial și altele, spun ceva despre o binecuvantare unică!
„Favoritul lui Dumnezeu”! Interesantă viziune! Dar este și absolut adevărată? A fost… dar mai este cu-adevărat poporul lui Dumnezeu în accepțiunea vechi testamentală?
Evreii și multe grupări de creștini evanghelici încă susțin această teză: „Israel este poporul ales de Dumnezeu”!
Da, așa scrie în Biblie – Dumnezeu te-a ales să fii poporul Lui”(Deuteronom14:2). Dar… este ceva în textul acesta care este de fiecare dată trecut cu vederea: declarația de mai sus este una condiționată! Biblia spune de asemenea: „”(Israele), Domnul te va face să fii cap, …DACĂ vei asculta de poruncile Domnului…” (Deuteronom28:13.14).
Cu alte cuvinte, ce se întâmplă dacă Israel n-ar mai îndeplini condiția ascultării și închinării autentice? Onoarea de „popor ales” ar putea fi transferată altora, iar el, poporul Israel, ar putea fi… „lepădat”(Romani11:15)! Isus însuși a anticipat rezultatul neascultării lor de Dumnezeu și de profeții Lui! „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! Iată că vi se lasă casa pustie!” (Mat 23,37.38)
De aceea, LEPĂDAREA LUI ISRAEL este un subiect controversat: a fost deja lepădat? Dacă da, cu cine a fost înlocuit? Sau nu va fi niciodată lepădat, pentru că atunci când binecuvintează, Dumnezeu o face pentru veșnicie?
Poti urmări detalierea subiectului pe opiniaproduction.ro
Nr 1. (Israel) – …tu ești un popor sfânt… Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului (Deuteronom 7:6)
- La început Dumnezeu i-a cerut lui Avraam (nume care înseamnă „Tatăl mulţimilor”) să iasă din casa țara lui (adică din Ur – undeva în zona Irakului de astăzi) pentru a forma un popor care să poată împlini anumite planuri ale Sale cu omenirea.
- „Punerea deoparte” a urmașilor lui Avraam viza atât separarea lor de obiceiurile păguboase dpdv moral ale celorlalte neamuri cât și transformarea lor – dacă putem spune așa – în misionarul sau port-vocea veștilor bune ale lui Dumnezeu pentru întreaga lume.
Nr 2. …Popoarele se vor duce cu grămada la el (la muntele Casei Domnului) şi vor zice: „Veniți, să ne suim la muntele Domnului… ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, Cuvântul Domnului” (Isaia 2:2.3)
- Planul lui Dumnezeu fusese ca Ierusalimul să devină marea metropolă a pământului, iar Templul – o universitate a doritorilor de cunoștințe despre mântuire.
- Dar exclusivismul și mândria națională, bigotismul și lipsa dorinței poporului ales de a se lăsa călăuziți de sus a făcut aproape imposibilă aducerea la împlinire a scopurilor lui Dumnezeu.
Nr 3. Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău (Israel) şi asupra cetăţii tale celei sfinte (Ierusalim) … (Daniel 9:24)
- 70 de săptămâni înseamnă 70×7 zile = 490 zile. Conform principiului de interpretare a profețiilor „o zi = 1 an” (Numeri 14,34 sau Ezechiel 4,6), cele 490 zile înseamnă 490 de ani.
- Începuți în 457 î.Hr.(la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, la întoarcerea din robia babiloniană) și încheindu-se în 34 d.Hr.(anul uciderii primului martir creștin), cei 490 ani au reprezentat puzderia ocaziilor ratate oferite poporului ales de a-și perfecta cu bine mandatul.
Nr 4. Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să-ţi adun copiii, aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie! (Matei 23:37.38)
- Strigătele transfigurate ce exprimau acordul ca Isus Hristos să fie răstignit pe cruce de către romani (Ioan 19:15) sau implicarea directă în uciderea cu pietre a diaconului Ștefan (Fapte 7:59) au reprezentat vârful iceberg-ului răzvrătirii.
- Respingerea și uciderea lui Mesia (31 d.Hr.), apoi persecuțiile creștinilor (Ștefan – primul martir – 34 d.Hr.) au condus implacabil către lepădarea națiunii alese.
- Poporul ales eșuase în împlinirea misiunii. Intrau în colaps planurile lui Dumnezeu?
Nr 5. Isus… le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28:18.19)
- Dumnezeu nu rămâne niciodată în lipsă de soluții. Biserica creștină – iată noul misionar al lui Dumnezeu.
- Sau – dacă ne place mai mult așa – „Noul Israel” – un Israel de factură spirituală. Adică oameni ce nu mai țin de o națiune anume, ci sunt din toate națiile pământului, oameni născuți din nou, dispuși de data aceasta să comunice planurile mântuitoare ale lui Dumnezeu lumii în nevoie.
Nr 6. …şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! (Apocalipsa 1:6)
- Israelul spiritual nu este o găselniță a bisericii creștine de a-și justifica existența. Chiar dacă este o adaptare, este în același timp o continuare pe baze mai stabile a planurilor lui Dumnezeu.
- Creștinii au devenit „un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestească puterile Sale minunate” (1 Petru 2:9); „o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 5:10)
Nr 7….o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al neamurilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion…” (Romani 11:25.26)
- Ce soartă va avea poporul ales din vechime? Vor rezidi un Templu sfânt la Ierusalim?
- Întoarcerea evreilor este oricând posibilă. Oricând! Ca indivizi vor fi mântuiți toți cei ce vor fi dispuși să recunoască în Isus Hristos pe Mesia – așteptarea de veacuri ale umanității.
- Acelor oameni deosebiți biserica creștină abia așteaptă să le spună „Bun venit… ”!
- Cât despre Templu, Apocalipsa anunță că Dumnezeu Tatăl și Hristos Mesia vor fi Templul Cetății Noului Ierusalim (Apocalipsa 21:22). Cu tot confortul siguranței ce-l conferă asigurarea mântuirii..!
Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro
Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație
GIPHY App Key not set. Please check settings