in

ÎPS Teodosie sfințește mașini. Chiar?

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, nu se dezminte – sfințește… mașini! Orice model. Și nu numai. Conform cu doxologia/ro, în serviciile prelatului se includ bărci, vapoare, tramvaie, trenuri cu locomotive cu tot, avioane, nave spațiale, case, terenuri, obiecte personale! De ce nu și un teren de fotbal și chiar porțile de fotbal sau mânușile de portar! De fapt – poate sfinți orice lucru din acest univers material..!
Tariful nu este fix; fiecare proprietar plătește cât vrea …el. Dar este acceptată și o donație mai generoasă! Și amatori nu sunt puțini!
Arhiepiscopul Tomisului nu este singurul! Iar practica nu este nouă! Se pare că sursele aducătoare de venituri au fost o tenație permanentă în bisericile tradiționale.
Chiar poate fi cumpărată Sfințirea?
Undeva la începutul secolului al X-lea, în apusul Europei au fost introduse indulgențele – ca reacție la scăderea penitențelor!
Iertarea păcatelor presupune un act de penitență! Penitența era o pedeapsă autoimpusă sau dată de un preot ca o consecință ipășitoare pentru un păcat făcut. Indulgența înseamnă insă, iertarea în fața lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice cauzate de păcat, contra cost, sau prin oferirea de servicii față de biserică.
Oamenilor le-a fost, astfel, mai ușor să plătească decât să ispășească o pedeapsă! Iar biserica a încurajat această practică!
Prima consemnare a unei indulgențe s-a făcut în anul 1095, în timpul papei Urban al II-lea, în cadrul Conciliului de la Clermont! Atunci Papa a declarat că iartă toate păcatele celor înrolați în armata creștină plecată în prima cruciadă! Astfel a fost atrasă o mare mulțime de „păcătoși” dornici de iertare!
De fapt așa numitul „comerț scandalos” al indulgențelor pentru strângerea de mari fonduri pentru construcția Bisericii Sf Petru din Roma, avea să fie printre principalele argumente care au declanșat Reformațiunea condusă de Martin Luther și susținută de prinții germani!
Deși în cadrul Conciliului de la Trent din anii 1545-1563 s-a hotărât oprirea traficului cu indulgențe, iar în 1567 Papa Pius al V-lea le-a intrezis cu totul, în realitate ele nu au dispărut niciodată cu adevărat!
Dar… surpriză! După aproape 450 de ani, cu ocazia trecerii intr-un nou mileniu, Papa Ioan Paul al II oferă posibilitatea de apelare la indulgențe pentru sfințirea trecerii în anii 2000! „Oferta” a crescut exponential dupa instalarea Papei Benedict, care le-a pus la dispozitia credinciosilor de noua ori in ultimii trei ani ai conducerii lui. Iar în iulie 2013, Papa Francisc, spre entuziasmul multor credincioși ai Bisericii Catolice, generalizează reintroducerea indulgenţelor, adică “iertarea consecințelor păcatelor”.
Este adevărat că acum acestea nu mai pot fi cumpărate ca în trecut, ci ţin pasul cu tehnologia, fiind oferite celor care urmăresc mesajele Papei pe Twitter / X.
Astfel, diocezele din întreaga lume au început să ofere credincioșilor catolici indulgențe parțiale și plenare, informează New York Times. Indulgențele sunt disponibile pentru catolicii care își marturisesc pacatele și sunt dispuși să se roage, să facă pelerinaje și donații, pentru a reduce parțial sau total timpul petrecut în Purgatoriu înainte de a ajunge în Rai.
Nu poti sa le cumperi (deocamdată), însa nu strică să faci o donație pentru a ajunge mai repede în posesia lor, iar rudele celor decedați le pot „asigura” acestora o trecere mai ușoară în Rai. Cele parțiale reduc timpul în Purgatoriu printr-un număr clar de zile sau ani, iar cele plenare elimină cu totul Purgatoriul, până la comiterea unui alt păcat. Păcătoșii nu au dreptul însă, decât la maxim o indulgență plenară pe zi.
Revenind pe plaiuri autohtone, aproape că nu mai este cazul să ne întrebăm dacă sfințirea autoturismelor ar fi vreo altă inovație teologică de tip Ev Mediu, ci doar dacă în trafic preferi să întâlnești „bolizi sfințiti” sau …”șoferi sfințiți?”
Stropirea cu busuioc a șalupelor sau porților de fotbal ridică totuși întrebări serioase:
Cum să înțelegem totuși, mesajul simplu al Bibliei care spune „dacă ne mărturisim păcatele, EL este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9) și aceasta „fără bani și fără plată”(Isaia 55:1)? Iar „sfințirea” – ce mai înseamnă ea cu adevărat…?
Pentru răspunsuri potrivite, poți urmări opiniaproduction.ro/bible-studies

ÎPS Teodosie sfințește ..mașini! Chiar?! Biblia despre sfințire (scurt studiu biblic)

  1. Înălţimea cerinţelor lui Dumnezeu: sfinţirea
    Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră… (1 Tesaloniceni 4:3)
  2. Sfinţirea = rodul răscumpărării
    … să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune (Tit 2:14)
  3. Dumnezeu îi consideră sfinţi pe cei ce cred în El
    … cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi… (1 Corinteni 1,2)
  4. Dumnezeu dă celui convertit un nou mod de a privi lumea şi noi motivaţii de a trăi în ea
    Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu… (Romani 12:2)
  5. Sfinţirea = proces progresiv. Nota 10 în clasa a II-a nu e acelaşi lucru cu nota 10 în clasa a VIII-a.
    …creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos… (2 Petru 3:18)
    … să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre. (1 Tesaloniceni 3:10)
    2 Corinteni 4:16… omul nostru dinlăuntru se înoieşte din zi în zi. (2 Corinteni 4:16)
  6. Sfinţirea vine din dependenţă constantă de Hristos
    Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin… (1 Tesaloniceni 5:23)
  7. Duhul Sfânt lucrează în om sfinţirea. Dovada că suntem ai lui Hristos: a fi om duhovnicesc
    Voi însă nu mai sunteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. (Romani 8:9)
  8. Studiul Cuvântului „sfinţeşte”
    Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)
  9. Doar sfinţii vor vedea pe Dumnezeu
    Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Posibilitatea de a creşte. (Evrei 12:14)
  10. Creştinul creşte când îşi realizează slăbiciunea
    …Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită (2 Corinteni 12:9)
  11. De posibilitatea de a creşte trebuie uzat în timp util, adică „azi”
    Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” (Matei 25:11.12)

Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro


Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings