Alexandrini, Mayași, Valdenzi – oamenii ALTFEL

În Alexandria elenistică, civilizațiile lumii se uniseră pentru a crea un sanctuar al cunoașterii – Biblioteca din Alexandria – visul lui Ptolemeu I (300î.Hr.) de a aduna toată înțelepciunea lumii! Cu sute de mii de manuscrise în zeci de limbi, scribii antici traduceau, copiau și conservau gândirea umanității. Nu era doar o arhivă, ci un templu al spiritualității și intelectualității umane.
Biblioteca a fost distrusă – poate sub mâna Cezarului, poate a creștinilor radicali sau în urma invaziilor arabe – pentru că …nu putea fi controlată!
Odată cu ea s-au pierdut cunoștințe despre astre cerești, tratamente medicale sau valoroase texte ale sacralității și înțelepciunii.
Dar ceea ce nu a putut fi ars a fost spiritul cunoașterii – flacăra care renaște în fiecare suflet ce caută sens, nu doar informație.
Biblioteca trăiește azi în oameni care gândesc liber și refuză întunericul!

Într-o altă parte a lumii (Mesoamerica), pentru mai bine de 3 milenii și jumătate (2000 î.Hr.- 1500d.Hr.), înflorise civilizația mayașă. Dezvoltase un sistem complex de scriere hieroglifică, cunoștințe avansate în astronomie și matematică, deținea orașe-stat impresionante ca Tikal, Palenque și Copán.
Câtă amărăciune…! După descoperirea Americilor de către Cristofor Columb, conchistadorii spanioli au început …cucerirea sistematică a regiunii!
Poate cea mai cunoscută întâmplare din întâlnirea celor două civilizații este distrugerea codicelor mayașe de către misionarul franciscan Diego de Landa în anul 1562, care a ordonat arderea aproape completă a acestora, considerându-le veritabile „lucrări ale diavolului”. Act de distrugere culturală masivă, ce ștergea o mare parte din cunoștințele istorice, religioase și științifice ale omenirii…

Revenind pe continent european, anihilarea celor ce gândesc altfel pare mai eficace ca oricând.
Distrugerea credincioșilor hughenoți de către romano-catolici (Franța, secolul al 16-lea) a fost un proces sângeros. Hughenoții au câștigat rapid sprijin în rândul nobilimii și burgheziei, dar au provocat îngrijorarea autorităților catolice, care i-a considerat eretici.
Uciderea amiralului Gaspard de Coligny, liderul lor spiritual și politic, este de notorietate. Deși zăcea neajutorat în pat, în casa sa din Paris, în zorii zilei de 24 august 1572, soldați catolici trimiși de ducele de Guise au năvălit în cameră și l-au ucis fără milă. Trupul i-a fost aruncat pe fereastră, unde a fost sfâșiat de mulțime și târât pe străzi.
La fel situația valdenzilor – grup creștin reformator apărut în secolul al 12-lea, promotori ai ideilor de simplitate și respectare strictă a Evangheliei. Inițial tolerată, mișcarea a fost rapid condamnată de Biserica Catolică ca eretică, deoarece refuza autoritatea papală și ierarhia ecleziastică.
În aprilie 1655, în timpul Paștelui, soldații ducelui de Savoia, sub pretextul cazării trupelor, invadau sate valdenze din Alpi. Dar, instigați de autoritățile catolice, la un semnal, s-au năpustit nemilos asupra familiilor gazdelor. Mii de valdenzi au fost uciși cu sălbăticie – bărbați sfârtecați, femei violate și aruncate de pe stânci, copii spîntecați în fața mamelor.
Masacrul devenea, odată în plus, dacă mai era cazul – un simbol al obturării năzuințelor valdenze de a trăi în acord cu Evanghelia și doar cu ea.

Scene uzuale ale cruzimii și distrugerii în acțiune contra tuturor celor ce sunt altfel sau susțin idei diferite – să se fi terminat odată cu încheierea Evului Mediu Întunecat..?

Urmărește-ne și pe opiniaproduction.strudii-biblice/dreptul-de-a-fi-altfel