Ei vor aceeași religie! Tu vrei?

Ecumenismul se promovează pe sine ca un ideal al unității între religii diferite. Se prea poate. Deși, dacă legi împreună de picioare doua păsări, ele nu vor zbura mai bine, cu toate ca vor fi acum patru aripi. De fapt, nu vor mai zbura deloc!
În ciuda evidenței, un șir întreg de papi moderni au lucrat din greu să creeze un viitor acestei idei.
„Ceea ce ne unește este mult mai important decât ceea ce ne desparte”. Viziunea aparținea Papei Ioan al XXIII-lea, făcută publică cu ocazia Conciliului Vatican II (1962), și inaugura o nouă eră de dialog și deschidere între Biserici.
Papa Ioan Paul al II-lea întărea ideea: „Angajamentul față de unitatea creștinilor nu este o opțiune, ci o datorie sacră”(1995). Cum ar veni, ecumenismul nu stă doar pe post de ideal frumos, ci este o responsabilitate profundă a Bisericii.
Ceva mai rezervat, ca fost prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței (și ulterior Papă), Benedict al XVI-lea, mult mai fidel înțelegerii doctrinare de tip Ev Mediu Întunecat „noi versus ereticii” – avea să contribuie mai spre finalul vieții cu rețeta mult doritei unități: „Rugăciunea – iată sufletul mișcării ecumenice”(2006).
Iar de la reformatorul Papă Francisc, în discursul său din cadrul Consiliul Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 2018), aflăm de un posibil mandat evanghelic(!) al ecumenismului: „Unitatea este o chemare ce vine din însăși inima Evangheliei”.
Chiar așa, pe cale de consecință, într-o eră a globalizării – ca cea prezentă, a posibilității implementării unei monede unice și eventual a unei limbi comune, de ce să nu avem și o singură mare Biserică..? Una care să îmbine toate credințele într-o sinteză reușită a spiritualității universale?
Să ne-o imaginăm!
Aportul zonei hinduse ar putea consta din implementarea elementelor ritualului Aghori, în care asceții meditează prin crematorii, folosesc cranii umane pe post de căni și uneori consumă carne de cadavru pentru a-și transcende impuritatea. La unele festivaluri, ar putea fi văzuți credincioși ce aleargă desculți pe cărbuni încinși pentru a-și demonstra purificarea (Trambulina de foc), iar cei mai devotați și-ar străpunge obrajii, limba și pielea cu ace și cârlige (practica Thaipusan) în onoarea vreunui zeu de mare importanță.
Islamicii și-ar dori și ei tăierea pielii cu săbii sau lanțuri în semn de doliu în cinstea martirajului vreunui erou (vezi obiceiul Tatbir ca în Ashura), izolarea femeilor (așa numita purdah extremă) sau chiar căsătorii temporare (Mut’a), ca în unele comunități șiite.
Unor evanghelici le-ar trebui permisă vorbirea în limbi (glosolalia), cruciadele de vindecări pe stadion sau presupusul exorcism la scenă deschisă, uneori în hohotele de râset isteric ale predicatorului a cărei grimasă exprimă, oricum, prea mult Duh Sfânt…
De la masa religiei nu pot lipsi mozaicii. Comunitățile lor ultra-ortodoxe vor dori practicarea Metzitzah B’peh sau autoflagelarea de Yom Kippur.
Unii ortodocși vor dori, pe post de penitență sau ofrandă, să meargă în genunchi în jurul bisericii sau să treacă pe sub vreo masa sfântă, în timp ce sihaștrii asceți cucernici vor prescrie canoane extreme: postul de până la 40 de zile!
Sigur, sub auspiciile primatului la care niciodată n-au renunțat, unii catolici vor cere și mai mult: autobiciuirea pentru a simți unirea în suferință cu Hristos, utilizarea ciliciului – centura cu țepi purtată pe piele pentru a induce durere ca formă de penitență sau chiar crucificarea simbolică din Vinerea Mare…
„Sigur” – și-ar spune eternii visători – „va fi mai greu, dar cel puțin nimeni nu va mai striga vreodată: la moarte cu ereticii, cu infidelii și cu toți sectanții”!
Oare?
Și oare acesta să fie sensul cuvintelor „Mă rog ca toți să fie una”(Ioan 17:21) – cuvintele mandatorii ale Evangheliei lui Hristos?
Pentru aprofundarea subiectului ne poți urmări pe opiniaproduction.studii-biblice/ecumenism.