Când Pilat se va mai întâlni cu Isus Hristos, la Judecata finală, cel mai probabil se vor privi față în față pentru ultima dată. Pilat va plânge pentru că a pierdut veșnicia. Isus va plânge și El… pentru că a pierdut un fiu…
Prima dată se întâlniseră în urmă cu 2000 de ani. De Paște. Pilat era atunci prefect al Iudeii. Isus arăta ca un întemnițat obișnuit, unul însă nemaiîntâlnit de …liniștit!
În urma întâlnirii, Pilat avea să rămână în istorie ca cel mai cunoscut judecător nedrept care a condamnat în mod conștient la moarte pe Cel pe care, el însuși l-a găsit și declarat nevinovat, pe Isus Hristos, Mântuitorul lumii!
Dacă astăzi ar putea fi chemat la un podcast, Pilat ar fi genul de interlocutor care-ar spune:
„Am fost acolo când ei l-au crucificat!”
„Care …ei?” – ar întreba gazda emisiunii.
„Ei, actorii religioși perfizi ai vremurilor mele: preoții și cărturarii!”
Următoarea rundă de întrebări a moderatorului ar putea părea neprietenoasă:
„Este adevărat că, de la templul lor, ați luat totuși bani mulți pentru plățile subterane ale proiectului unui apeduct scump? Și venise vremea ca, în schimbul tăcerii acestora, să satisfaceți cea mai meschină solicitare – execuția unui Neprihănit – pentru că, de fapt, trimiterea acestor informații la împăratul Tiberiu, șeful direct de la Roma, ar fi putut însemna năruirea propriei d-voastre cariere?”
Oare câți dintre privitorii imaginarului interviu ar aștepta un răspuns – altfel decât unul înșelător și bine disimulat din partea lui Pilat – de fapt un abil politicianist al timpului său?
Ca idee generală, după moartea lui Hristos, procuratorul Pilat este chemat de Tiberiu la capitală, pentru explicații cu privire la tulburările severe din agitata provincie Iudeea. Când era încă pe drum, împăratul moare. Noul împărat nu îl mai ia în seamă – pentru noul împărat Pilat nu înseamnă nimic! Pilat își pierde statutul de guvernator și privilegiile aferente. Se retrage pe insula Lausanne. Fără nicio altă perspectivă și cu o conștiința sfârtecată de vină – se sinucide. O singură rază de lumină: soția, Claudia – devine creștină…
Este adevărat, acțiunile lipsite de scrupule ale preoților și liderilor evrei și incapacitatea arogantă a lui Pilat de a respectea drepturile unui nevinovat au intervenit doar întâmplător în moartea lui Hristos. Planul mântuirii ar fi decurs oricum – profețiile Vechiului Testament cu privire la jertfirea adevăratului Miel, Isus Hristos, se împlineau implacabil. Dar participanții la lupta dintre bine și rău și-ar fi putut modela într-un mod diferit destinul!
Chiar dacă avea să mărturisească dezarmat: „Nu găsesc nici o vină în Acest om!” (Ioan 18:33-19:1), a continuat să întrebe nefiresc pentru un practician experimentat în drept roman: „dar ce să fac cu Isus?”(Matei 27:22). Judecata ar fi trebuit să fie simplă iar concluzia una singură – dar Pilat este incapabil să iasă dintr-o încrengătură de evenimente pe care singur le complicase.
Peste ani, diagnosticul „Sindrom Pilat” a devenit cunoscut prin tot ce poate însemna tendința de a ne spăla pe mâini în fața deciziilor mari și lipsa asumării responsabilității în fața provocărilor existențiale ale vieții… Pentru Pilat a fost o problemă de alegere între bine și rău ! A ales mai întăi să fie nedrept ! Apoi a ales să nu … aleagă ! Le-a dat evreilor posibilitatea să alegă – între Isus Hristos și tâlharul Baraba ! Evreii, preoții și conducătorii lor l-au ales pe Baraba să fie liber și Isus să fie răstignit ! Pilat a răsuflat ușurat – nu a ales el !
Astfel,Pilat avea să rămână în analele istorie ca omul care n-a știut ce să facă cu Isus.
Dar noi știm?
În preajma unui nou Paște, o întrebare se impune: nu cumva „sunt (și) eu Pilat”?
Ar fi o …dramă! De fapt, ar fi rescrierea dramei din curtea interioară a procuratorului roman.
O împrospătare a cunoștințelor tale religioase despre însemnătatea Paștelui poți găsi pe opiniaproduction.ro/studii-biblice/pastele
Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro
Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație
GIPHY App Key not set. Please check settings