in

Război la Vatican. Trei papi domnesc simultan!

În 1377, papa francez Grigore al 11-lea a părăsit Avignon-ul și s-a îndreptat spre Roma. A dorit să se întoarcă la tronul papal din cetatea Sfântului Petru, de care el credea că aparține cu adevărat.
Romanii l-au primit bucuroși. Dar curând după întoarcerea sa, papa a murit. Moartea sa a produs haos în Roma. Cardinalii, sub presiunea populației, au ales un nou papă, pe-un anume Urban al 6-lea.
Dar cardinalii francezi au refuzat să-l recunoască pe ales. Ei s-au retras la Avignon și au ales propriul lor papă, pe Clement al 7-lea. Și iată că acum erau doi papi! Fiecare dintre ei pretindea c-ar fi papa cel adevărat, în timp ce fiecare îl numea pe celălalt fraudator.
Divizarea a durat zeci de ani. Ori de câte ori, un papă murea, tabăra lui, imediat declanșa alegeri pentru desemnarea succesorului. Și astfel, fiecare, dintre cele două linii continua „succesiunea apostolică”.
În timp, biserica a decis să pună capăt acestei stări de lucruri. Au convenit un consiliu la Pisa. Cardinalii au declarat detronarea atât în dreptul Papei de Avignon, cât și în dreptul Papei de Roma. Și au ales într-un sfârșit, un papă comun, pe Alexandru al 5-lea.
Problema cea nouă: nici Papa de Avignon, nici Papa de Roma nu au dorit să demisioneze și ambii au continuat să domnească.
Și, în loc de un papă, biserica practic s-a ales cu trei papi simultan!
În final, totul s-a încheiat la consiliul de la Constantz, Germania. A fost ales papa Martin al 5-lea, care i-a forțat pe ceilalți trei să demisioneze. Este doar unul din multele episoade controversate din istoria Vaticanului! Dacă adăugăm deciziile de punere sub interdicție a studierii Bibliei cu exepția unui grup restrâns de călugări, dacă adăugăm scandaloase bule papale de excomunicare pentru a-și impune autoritatea lumească asupra Europei occidentale și asupra regilor, omorârea celor declarați eretici și persecutarea unor popoare întregi pentru simpla dorință a libertății de conștiință, atunci avem tabloul întreg al unei biserici care în perioada Evului Mediu Întunecat a fost mai degrabă o putere politică constrângătoare decât Biserica lui Hristos!
Și istoria nu uită să consemneze că între papii care se luptau între ei pentru putere și imagina umilului ucenic al lui Hristos, Petru, nu era nicio asemănare! Doar pretenția de a fi stat pe același tron papal! Dar oare a stat pe el și Petru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings