Andrei Caramitru. Cea mai mare sectă a Romaniei

Retoric poate, Andrei Caramitru întreba: “În anul 1000 și ceva papa și patriarhul s-au porcăit, …s-au separat. Asta nu înseamnă că ortodoxia s-a separat de biserica din Roma și a devenit un fel de SECTĂ”?
Dacă da, să vedem și de ce!
Conform DEX, secta este o comunitate religioasa desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islamism, budism etc) în vederea practicării unui cult independent bazat pe o doctrină proprie! Este deci, o comunitate care s-a separat de biserica oficială în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii mamă. De regulă, denumirea de sectă nu este acceptată de membrii grupului desprins, pentru că ei consideră că sunt singurii care dețin adevărul!
Întorcându-ne la întrebarea lui Andrei Caramitru ar trebui să aruncăm o privire în istoria bisericii la capitolul numit Marea Schismă! Aceasta a avut loc în anul 1054, când liderii bisericii creștine, patriarhul de la Constantinopol și papa de la Roma, au finalizat un vechi conflict intre cele două biserici cunoscute drept biserica latină (Roma) și biserica greacă (Constantinopol).
Au curs acuzațiile teologice, disputele politice, condamnările de erezie, anatemizările reciproce… Din păcate a fost un spectacol sinistru care a înstrăinat bisericile creștine așa cum nicio persecuție de-a lungul secolelor nu a fost în stare! Istoricii au consemnat că cearta a fost mai degrabă pe putere și întâietate decât pe adevăr! Adevărul a fost doar argumentul fluturat pentru ascunderea adevăratei cauze!
Până la urmă cine a avut dreptate? Ortodoxia a devenit secta Catolicismului? Catolicismul a devenit secta Ortodoxiei? Cine a rămas BISERICA și cine a devenit… SECTA? Cf definiției, e limpede: o schismă politico-religioasă, precum sus-numita, nu poate genera două secte, dar nici două “biserici adevărate”, nu…?
De fapt amândouă bisericile s-au declarat „biserica adevărată” și amândouă au acuzat-o pe cealaltă de erezie, anatemizându-se reciproc! Iar anatemizarea a rămas neclintită mai mult de 900 de ani!
Un moment deosebit de important în reluarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică a avut loc în 1965. Cu un an înainte, între 4-6 ianuarie 1964, conducătorii celor două Biserici, Patriarhul Athenagora al Constantinopolului (1949-1972) şi Papa Paul al VI-lea (1963-1978), ambii cu vederi extrem de progresiste, s-au întâlnit la Ierusalim. Aici, ei au decis ridicarea anatemelor reciproce din 1054.
Dar a fost și acceptată în cele două mari ramuri ale bisericii?
La mijlocul secolului al XVIII-lea, Sfântul Paisie de la Neamţ scria: ,,Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc Soborniceştii Biserici, (…) este pusă de patriarhii Răsăritului soborniceşte nu doar pentru o oarecare vreme, ci până la sfârşitul lumii va rămâne tare şi neclătită şi nedezlegată cu darul lui Hristos. Şi mai întrebaţi încă dacă, o asemenea anatemă pusă a fost dezlegată de oarecare sobor al Răsăritului sau nu ? Vă răspund: NU!”
Aşadar, sfântul răspunde cu două secole mai devreme problemelor contemporane, spunând celor care vor să ştie, şi să creadă, că anatemele Sinoadelor Ecumenice şi Locale şi ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii sunt nedezlegate în veci!
Nu este aceasta, totuși, o abordare tipic sectantă?
Nu degeaba s-a încurcat progresistul Caramitru…
Dar până la urmă nu aceasta este cea mai mare dificultate! Până să devină un stigmat, termenul “sectant” a fost doar o stânjenitoare clasificare. Și creștinismul a fost o secta a Iudaismului..!
Însă consecința invariabilă – “drept-credinciosul”, avocat exclusivist al dogmei pure, se simte îndreptățit duhovnicește să pornească persecuția (sau închiziția în biserica de apus) contra “sectanților”, adică împotriva celor care nu sunt ca ei! Și nu este vorba doar de o problemă medievală! Și astăzi este gata oricând cineva cu viziunea dreptei credințe să-ți trântească un disprețuitor ”sectantule” – fără să știe că el însuși este încă sub …anateme!
Tu nu te întreba: sunt “drept-credincios” sau sunt “sectant”. Că nu asta este cea mai importantă sintagmă a vieții! Vezi mai degrabă ce a dorit să spună Isus prin propoziția: “veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi!”(Ioan8:32)?

1. De regulă au un singur conducător autoritar
   Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor (Psalm 146:3)
2. În loc ca Biblia să aibă ultimul cuvânt, cuvântul liderului devine adevăr absolut
   Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”(Matei 4:4)
3. Foloseşte tehnici de constrângere pentru a determina membrii la ascultare
   Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor (Fapte 20:29.30)
4. Tăgăduieşte pe Isus Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum (1 Ioan 4:2.3 )
5. Forţează adepţii la părăsirea familiilor, societăţii Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă…( 1 Corinteni 7:13.14. )
6. Fixează pentru adepţi idealuri utopice, pentru a realiza cerul pe pământ Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi (Ioan 14:1-3 )
7. Distrug individualitatea pentru a realiza conformitatea Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? (2 Corinteni 6:14.15)
8. Supune pe adepţi autorităţii umane Degeaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti (Matei 15:9)