Umanitatea nu mai are nevoie sa apeleze la supranatural atunci cand doreste sa-si explice propriile origini sau pe cele ale universului.
A devenit mult prea bine cunoscut faptul că dintr-un stramos comun unic au descins pestii, pestii s-au transformat in amfibii, amfibiile in reptile, reptilele in pasari si mamifere, mamiferele in primate si din primate am venit noi …oamenii!
Mediul academic din întreaga lume este profund îndatorat pentru aceste descoperiri omului de știință Charles Darwin. Argumentele teoriei lui fac astăzi obiectul unei expuneri generalizate și aparent obligatorii!
Speciile se transformă treptat unele în altele prin interacțiunea mai multor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulația, lupta pentru existență și selecția naturală.
Poate nici nu mai tresari când auzi astfel de lucruri.
Ar trebui, pentru că darwinismul a atras după sine o gamă largă de consecințe sociale. S-a ajuns – printre altele – la concluzia că este natural, normal și corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi. Nu sunt ei în fapt cei mai bine adaptați climatului social și economic al vremii lor…?
Supraviețuirea celui mai bine adaptat nu este doar naturală, ci și corectă din punct de vedere moral. Prin urmare, este imoral ca cei mai slabi să fie asistați, deoarece aceasta ar duce la supraviețuirea și reproducerea unor exemplare fundamental neadaptate.
Politica „îmbunătățirii rasiale” a câștigat nu doar popularitate la începutul secolului XX, ci implementare. Prejudicii inimaginabile aveau să fie resimțite în cadrul populațiilor considerate marginale. Omenirea nu va putea uita vreodată drama Holocaustului…
Charles Darwin provine dintr-o familie cultă. Din copilărie exprimă o mare iubire pentru natură.
Se căsătoreşte cu Ema – o fire sensibila si religioasa.
Universitatea Edimburg il are pe Darwin student doi ani. Medicinist, dar cu preocupări extracuriculare aparte: studiul naturii, disecarea de pasari, călăritul – deprinderi ce s-au dovedit utile ulterior.
La Universitatea Cambridge obţine titlul de licentiat in teologie. Nu va practica niciodată pastorația.
Cand vice-amiralul Robert FitzRoy, capitanul navei Beagle îşi propune sa faca o calatorie in jurul lumii in scopuri naturalist-stiintifice şi se adresează Universitatii Cambridge pentru a fi însoţit in aceasta calatorie de catre un naturalist, profesorii il propun pe Charles Darwin. Eliberat de povara posibilei parohii, în urmatorii 5 ani Darwin colectioneaza pentru Cambridge 1529 mostre disecate şi 3907 exemplare impaiate.
Devorează lecturile evolutioniste ale biologului Jean Baptiste de Lamark, teoriile despre vârsta extrem de mare a pământului ale geologului Charles Lyell sau teoriile economistului Malthus despre rezistența diminuată la catastrofe a populației slabe în raport cu exemplarele umane puternice.
În 1844, când redactase celebrul eseu de 230 de pagini – în germene teoria evoluției – lui Darwin nici nu-i trecea prin minte să-l dea tiparului. Rațiuni religioase îl rețineau. Rațiunile cu pricina aveau să ajungă în curând desuete! Când în 1851 fiica lui moare la vârsta de 10 ani, luptele interioare existenţiale erup: de ce ar ingadui un Dumnezeu iubitor moartea unui copil? Poate că nici nu există un Dumnezeu!… Se îndârjește şi publica in 1859 teoria – “Originea speciilor”.
Polarizarea generată de evoluționism a devenit cvasi generalizată. Mediul academic se va detaşa de cel religios, declanţând un proces care şi-a atins apogeul în decadele ulterioare şi contină până în prezent.
Diversitatea uriaşă a lumii naturale insuflă pe creaționist să spună fără echivoc: „Totuși, există Dumnezeu”!
Informat de surse pe care el le consideră revelate, va susține o creație ce a avut loc cu câteva mii de ani în urmă. Că Dumnezeu a creat plante, vietuitoare acvatice si înaripate, animale terestre si pe el, pe om. Că Dumnezeu a îndeplinit actele creației în șase zile literale, a câte 24 ore fiecare! Că după creație răul a scăpat de sub control, iar Dumnezeu a trebuit să îl distrugă prin potop, o catastrofă majoră care a produs cea mai mare parte a straturilor sedimentare fosilifere de pe suprafața pământului.
Fervent exponent al dogmei existentei lui Dumnezeu, creaționistul nu va putea oferi totuși un raspuns satisfacator eternei dileme “cum a aparut Dumnezeu”, însa va continua sa stipuleze aceasta teza. Și va susține constant că darwinismul nu poate proba inexistența Creatorului în care el a decis să creadă.
Onestitatea academică te va obliga și pe tine să-i dai dreptate, pentru că metoda stiintifică crediteaza doar ce tine de domeniul observabilului si masurabilului, iar imposibilitatea culegerii de observaţii legate de momentul zero al aparitiei universului este singura… evidenţă!
ubiectul originilor rămâne în actualitate. Simplă tectonică a plăcilor sau act divin?
Ne-am bucura să ne lași OPINIA ta.
Rămâi în continuare curios la problematicile aduse în atenție de Opinia Production.