Trump, președintele ales al Statelor Unite, este noul Mesia?
Când Trump s-a fotografiat cu Biblia în mână, imaginea lui a circulat printre evanghelicii și conservatorii americani ca icoana mesianică ce va reda Americii strălucirea religioasă puritană a părinilor fondatori ai statului american!
Mulți lideri religioși s-au grăbit să rostească binecuvântări și să se roage pentru – așa cum avea să fie numit – „noua stea” a restaurării valorilor creștine! Iar valul emulației evanghelicel-a purtat spre victorie!
Deși se confruntă cu mulțime de acuzații de natură penală sau cu procese de impact moral de obicei distrugătoare ale carierei – precum cel declanșat de actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels – majoritatea protestanților văd în Trump un fel de Mesia. Sigur, aceasta nu este o convingere absolută. O minoritate conservatoare continuă să-l vadă ca fiind un impostor care a folosit Biblia și sesiunile de rugăciune pe post de oportunități de imagine.
Trump însuși a clamat victoria printr-o declarație cu iz mesianic: „Aceasta este cea mai mare mișcare politică din toate timpurile, epoca de aur a Americii. Dumnezeu mi-a cruțat viața ca să salvez țara.”
Iar acum, în zilele premergătoare nominalizărilor pentru următorul executiv american, se apreciază că Donald Trump își alege oamenii mai degrabă pe baza loialitărții absolute față de el! Chiar să-și fi asumat un rol mesianic, pentru cetățenii americani și pentru întreaga lume..?
Lipsiti de dorința de a face parte din corul majoritar al „adoratorilor”, anumiți lideri creștini conservatori atrag atenția că agenda Trump este departe de a promova valori autentic creștine. Un cunoscut lider creștin, Michael Grenholm, punctează câteva:
1. Toate lumea ar trebui să aibă arme;
2. Refugiații ilegali trebuie deportați în zonele de origine, chiar dacă acolo situația ar fi una de război;
3. Schimbările climatice provocate de oameni nu există;
4. Inegalitatea economică este bună.
Apoi întreabă retoric: seamănă aceste orientări cu cele trasate de Isus Hristos în evanghelii?…
La polul celălalt, Lance Wallnau – lider creștin harismatic – sustine: „Peste Trump este ungerea lui Cirus. Am profețit numirea lui, și cred că el este candidatul pus deoparte pentru a ne „naviga” prin haosul care vine peste America. Cred că America va trece prin câteva mari convulsii sociale și economice, dar cred că Donal Trump – președinte este instrumentul menit de Dumnezeu în Isaia 45, Cyrus.”
Pentru cei care cunosc mai puțin Biblia, menționăm că împăratul Cir – fondatorul Imperiului Persan – este alegoric numit Mesia, adică cel Uns, având un rol mesianic(!) pentru poporul Israel aflat în robia babiloniană! Iar marea sa contribuție – emiterea unui decret imperial de eliberare și întoarcere a evreilor la Ierusalim!
Cir, Eliberatorul, Salvatorul, Mesia…? Prea mulți încep sa-si lege speranțele în felul acesta de …Donald Trump!
Daca ar fi să privim în istorie, această parada de religiozitate ne aduce aminte de alt „Salvator” al lumii care declara că Berlinul este Noul Ierusalim, iar el este Mesia trimis să salveze lumea. Ororile celui de-al Doikea Război Mondial ne-au arătat prea bine rezultatele!
Este adevărat că problemele lumii moderne, egalitatea de gen dusă la extrem, un progresism feroce, conflictele sociale, tensiunile economice și spectrul unui conflict mondial, toate acestea cer o rezolvare! De la Washington?
Salvatorul, Mesia este Hristos, Fiul lui Dumnezeu! El a promis că va schimba cu adevărat lumea și a dovedit că și poate! Și, da, Mesia este unul singur și nu este niciun argument serioscare să contrazică lucrul acesta !
Tu în cine îți pui încrederea?
Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro
Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație
GIPHY App Key not set. Please check settings