in

DUBAI. WEEKEND DE 3 ZILE. BIBLIA DESPRE ZIUA A 7-A

Faptul că musulmanii se opresc din iureșul săptămânal pentru închinare în ziua de vineri, că evreii o fac sâmbăta iar creștinii duminica – nu este un mister pentru nimeni. Chestiunea în sine oricum nu poate fi pusă în relație cu capacitatea redusă a bunului și marelui Dumnezeu de a se concentra concomitent asupra mulțimii rugăciunilor lor, în caz că ar merge cu toții, într-o singură zi, să-și exprime devoțiunea. Ci este determinată de explicații diferite.

Musulmanii cred că ziua a 6-a a săptămânii – vineri – a fost cadoul special oferit de Dumnezeu prin profetul Mahomed pentru ei! Coranul invocă sacralitatea acesteia în capitolul numit „Al-Jumah”, numind-o ziua congregației. În unele părți ale lumii este demult o normalitate să vezi imami recitând frumoase rugăciuni, acompaniați de credincioși în sfântă reverență.

Evreii comemorează și ei, dar ziua a 7-a – sâmbăta/Sabatul – ca amintire a faptului că Dumnezeu, care a adus la existență lumea în șase zile, într-a șaptea s-a odihnit de lucrarea Sa și a ales să o petreacă părintește și în scop pedagogic cu primii doi oameni – Adam și Eva.

Duminica – ziua 1-a din săptămână – este tratată ca zi sfântă de către majoritatea covârșitoare a creștinilor, deoarece Iisus Hristos a înviat în această zi. Ca atare catolicii, la câteva sute de ani distanță după Hristos, au decis să consacre această zi în cinstea învierii Sale, să facă rugăciuni, să citească sfânta Biblie și să dedice duminica lui Dumnezeu în programul lor încărcat.

 Într-un sens, este bine că celelalte religii n-au ocupat și alte zile ale săptămânii…

 Oricare ar fi însă orientarea religioasă a unei țări, pe lângă ziua oficială de închinare, fiecare se bonifică cu încă una, făcând astfel ca săptămânii de lucru să-i mai rămână efectiv doar 5 din 7 zile.

Conform regulii și datorită bonificației, în majoritatea ţărilor musulmane, weekend-ul era alcătuit până acum ceva timp din obligatoria vineri plus o extensi e aleasă, în cazul lor sâmbăta!

Numai că mai nou Emiratele Arabe Unite – cunoscuta federație musulmană ce grupează nu mai puțin de șapte emirate – a decis să efectueze o schimbare fără precedent: să mute weekend-ul din vineri-sâmbătă într-unul supraextins, de 2 zile si jumătate, adică a doua jumătate a zilei de vineri, toată sâmbăta și… surpriză (!) – întreaga duminică! Ceea ce  -era de neimaginat până deunăzi în termeni pe care unii îi numesc „profetici”!

De ce și-ar dori lumea musulmană această schimbare?

Explicația oficială pentru weekend-ul prelungit este – cf Agerpres – legată de „eforturile guvernului Emiratelor de a ameliora echilibrul între muncă şi viaţa personală”.

Însă cuvântul de ordine pare a fi altul, anume o mare ALINIERE.          

În ciuda faptului că rugăciunile din moschei vor continua în fiecare vineri doar după orele 13.30, decizia a părut necesară pentru că astfel Federația va putea să-și ALINIEZE mai bine economia la pieţele globale, să-și ALINIEZE tranzacţiile financiare cu restul lumii și în general să se ALINIEZE majorităţii ţărilor din lumea non-arabă.

Săptămâna de lucru în noul format este ca și implementată; va deveni obligatorie pentru sectorul public începând cu prima zi a lunii ianuarie 2022!

Vântul schimbărilor și dorința ALINIERII se resimțise oricum puternic în zonă în ultima vreme. Emiratele Arabe Unite au permis de exemplu cuplurilor necăsătorite să conviețuiască. Au slăbit restricțiile lor privind alcoolul. Au incriminat crimele de onoare. Au lărgit paleta unor drepturi pentru femei. Au aplatizat caracterul contondent al relațiilor cu adversarii tradiționali precum Israelul. Iar toleranța a mers până la a permite construcția unui centru inter-ecumenic în Abu Dhabi – denumit Casa Familiei Avraamice (AFH) – în care partenerii principali sunt, pe lângă verii evrei păzitori ai zilei Sâmbetei, și prietenosul Papă Francisc, lider  = de facto al creștinilor de …duminică!

Iar pentru că vântul schimbărilor nu bate chiar la întâmplare, rămâne de văzut dacă lumea arabă nu va ajunge într-o bună zi să mute cu totul rugaciunile din ziua de vineri in ziua de…dumincă! Pentru că, așa cum ar spune un proverb englezesc – „ultimul pai e cel ce poate rupe spinarea cămilei!”

Rămâi cu Opinia Production și spune-ne părerea ta: în ce direcție crezi că vor evolua lucrurile? Iar dacă materialul ți-a părut interesant, nu uita să te abonezi pe canalul Youtube pentru cele ce vor urma.

Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro


Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings