in

JOHN LENNON. CORUL NEMURITOR. BIBLIA DESPRE PACE

Oferiți păcii o șansă” – “Give Peace a Chance” – este probabil cel mai cunoscut manifest muzical anti-război.

Transmis pentru prima dată de John Lennon, în urmă cu 53 de ani, acesta avea să se facă auzit în forță în primele zile ale primăverii anului 2022, mai precis pe 4 martie: aproximativ 150 de posturi de radio din peste 25 de țări europene aveau să-l difuzeze simultan ascultătorilor lor!

Care era cauza uriașei emulații?

Cu certitudine intensa încărcătură emoțională colectivă generată de confruntările armate dintre Rusia și Ucraina, începute cu doar câteva zile în urmă.

Soldații sau ofițerii aflați în turela tancurilor, la manșa avioanelor sau elicopterelor moderne de luptă, la cârma navelor de război dotate cu aruncătoare performante de rachete, mânuitorii de arme letale de tot felul – vor fi auzit ei oare mesajul cântecului lui Lenon, pentru a-și opri mașinile de luptă, ca să se poată instaura din nou pacea pe continent…?   

Hit-ul său a fost la origini imnul mișcărilor anti-războiului din Vietnam, cântat de jumătate de milion de demonstranți la Washington, D.C. de Ziua Moratoriului din Vietnam, pe 15 noiembrie 1969. Printre versuri fuseseră intercalate fraze adresate direct președintelui american în exercițiu la acea vreme, Richard Nixon: „Auzi ce spunem noi aici, Nixon?” „Tot ce spunem… este să dai o șansă păcii”!

N-a fost să fie. Nixon i-a ignorat.

În unele momente, lorzii războaielor pare că nu aud prea bine…!

Să fie altfel acum, în Ucraina…?

Practic nu există protest contra vreunui război de pe glob din care să lipsească sloganurile transmise de John, băiețelul rebel și fără tată (!) ce și-a început cariera muzicală de pe postamentul modest al corului bisericii anglicane St. Peter din Liverpool, Anglia și a dus-o atât de rapid la apogeu ca artist plin pe marile scene ale întregii lumi.

Oferiți păcii o șansă” face parte astăzi din patrimoniul mondial, împreună cu alte melodii ale artistului despre libertate, independenţă, dragoste sau adevăr și continuă să stârnească în rândul oamenilor din lumea întreagă un entuziasm molipsitor.  

Chiar dacă ziua de 8 decembrie 1980 va rămâne pentru totdeauna în istoria muzicii drept ziua asasinării absurde şi fără motiv a lui John Lennon, împuşcat în faţa casei sale din New York de un psihopat care dorea „doar să intre în istorie„, Mark Chapman, mesajul continuă să străpungă neînfricat: „Oferiți păcii o șansă„! 

Doar că într-o lume atât de plină de conflicte ideologice ce-și propun rezolvare pe cale militară, melodiile lui Lenon rămân din nefericire de cele mai multe ori simple mantre al căror efect – pacea – întârzie să se arate!            

De ce?

Pentru că deși guvernele pretind că depun eforturi pentru pace, faptele indică de multe ori altceva. Altfel – de ce am asista la uriașa risipă de resurse pentru achiziționarea de materiale de război, suficiente pentru a distruge civilizația umană așa cum o cunoaștem!? Iar aceia dintre noi care n-am muri în războaie sau tulburări civile să fim obligați să trăim apoi în mizerie și sărăcie!?

Cu o floare nu se face primavară…!

Și nici războaiele nu se opresc cu cântece celebre…!

Dacă ești creștin știi că războiul este urmarea păcatului, iar promovarea păcii este numai dreaptă și potrivită!

Cu celeritate mai mare decât am bănui, Scripturile vorbesc despre un timp în care națiunile își vor făuri din săbii pluguri și din sulițe cosoare (Isaia 2:4)!

Cu o condiție: ca oamenii să afle sensul experimental al făgăduinței dumnezeiești: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. (Eu) Nu v-o dau cum o dă lumea…” (Ioan 14:27)

Oare ce a dorit Autorul divin să comunice prin acest lucru? Știi…?

Lasă-ne OPINIA ta in secțiunea de comentarii si alătură-te Opiniei Production.

Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro


Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings