Românilor li s-au tot impus crezurile de către puterile cotropitoare… ! Greu de acceptat! Și totuși…
În decembrie, 1863, cu o majoritate de 93 de voturi pentru şi trei contra, Camera a votat proiectul de lege prin care averile mănăstirilor erau confiscate de stat. În primul articol se spunea că „toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân ale statului”. Articolul doi prevedea că veniturile mănăstirilor devin, de atunci înainte, venituri ale bugetului de stat.
A fost o lovitură istorică primită de Biserica Ortodoxă din partea noului domn, Alexandru Ioan Cuza! Înfierată de Biserică drept lege masonică, sub oblăduirea prim-ministrului Kogălniceanu, în realitate ea a fost foarte bine primită de populație și a fost legea care a generat modernizarea statului român rămas încă în epoca feudală și fanariotă și, în același timp, a fost și plămădeala viitoarei declarații de independență a țării!
Poate puțini știu că legea confiscării averii Bisericii a fost singura reformă a lui Cuza care nu s-a lovit de nicio împotrivire, nici din partea oamenilor politici ai vremii, nici din partea poporului. Era considerată o încurcătură, „o daraveră seculară”, după cum i-a spus istoricul A.D. Xenopol în lucrarea „Domnia lui Cuza Vodă”, apărută la Iaşi în 1903.
Înaintea lui Cuza, şi alţi domni încercaseră să-i găsească rezolvarea. Alexandru Ilieş, Matei Basarab, Ioniţă Sandu Sturdza şi Gheorghe Bibescu o avuseseră în vedere. Cercetând vechile acte, s-a refăcut „istoricul problemei”. Începând din secolul al XIV-lea, domnitorii Ţărilor Române au înstrăinat unele dintre ctitoriile lor interne, împreună cu veniturile lor, punându-le sub ascultarea canonică a Patriarhiilor de la Constantinopol, Ierusalim, Antiohia şi Alexandria, precum şi a mănăstirilor de la Muntele Athos, din Peninsula Balcanică şi din Orientul creştin.. Astfel, aproape un sfert din terenul agricol al țării – 27,69% în țara Românească și 22,33% în Moldova era în posesia mănăstirilor, iar o mare parte din veniturile lor intrau în bugetele altor țări – mai exact de pe 12,16% din Țara Românească și 10,17% din Moldova erau înstrăinate – ceea ce era foarte mult!
Ostilitatea Imperiului Țarist, a Greciei și a Imperiului Otoman spune mult în privința aceasta! Motivele pentru care sultanul s-a plasat de partea călugărilor au fost sintetizate de Constantin Giurescu: „Poarta… apăra pe aceşti ierarhi-erau nu numai supuși ai ei, dar şi un izvor apreciabil de venit, atât pentru vistieria statului, cât şi pentru demnitarii turci”.
Dar biserica se mai confrunta cu o altă „daraveră istorică”, mai veche chiar decât problema înstrăinării veniturilor! Istoria crezului și apartenenței este una cel puțin la fel de complicată ca și cea a veniturilor înstrăinate!
Nu crezi? O scurtă istorie…
În anii 50-60d.Hr: Andrei predică Evanghelia în Dacia.
106: Traian cucerește Dacia; la plecare, în anul 275, în urma retragerii aureliene, ne lasă în sfera de influență a creștinismului latin…
În secolul al IV-lea biserica intră sub influența creștinismului grec, sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol.
În 870: Bulgarii inițial sub influența episcopului de Roma, nemulțumiți politic și teritorial se rup de Roma, se așază sub influența patriarhului de la Constantinopolul și impun românilor… ortodoxia în limba slavonă pentru aproape 1000 de ani!(Xenopol, N. Iorga)
În anii 1400-1500: “La sate o mulțime de preoți aveau popia numai în legătură cu… fiscul!”(Papiu, “Tesaur”).
Între anii 1711-1821: Valahia și Moldova își primesc domnitorii dintre fanarioții greci, numiți de Sultan, iar veniturile mânăstirilor alimentează și visteria sultanului!
În 1701: Românii din Ardeal. Vor drepturi? Să devină… catolici – și o mare parte au acceptat, pentru ca în, 1948, procesul să fie invers! Comuniștii obligă romano-catolicii din Ardeal să redevină ortodocși – Biserică Greacă unită cu Roma!
După 1989 știi povestea…
Te-a tulburat istoria de mai sus? Se pare că românilor li s-au impus apartenența și crezurile și chiar limba ecleziastică în funcție de puterea cotropitoare..!
Întrebare: suntem creștini de 2000 de ani și nu avem nevoie de nici o schimbare… ? Nu cumva ne-am schimbat de atâtea ori în funcție de direcția de unde a bătut vântul? Biblia vorbește totuși despre un crez și o „credință care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 1:3)
Află ce spune Biblia despre CREZUL ei, analizând următoarele 7 afirmații:
- Biblia este suficientă pentru ca omul să știe ce are de făcut în vederea mântuirii.
,,Din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu.” 2 Timotei 3:15-16
- Cu ajutorul Duhului Sfânt, omul poate fi capabil să înțeleagă care este crezul Bibliei.
,,Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.” Ioan 16:13
- Știm că am înțeles cu adevărat crezul Bibliei atunci când îl putem susține în fața altora.
,,Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi.” 1 Petru 3:15
- Odată ce am studiat și ne-am convins care este crezul Bibliei, trebuie să-l și păstrăm.
,,Dar, chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Galateni 1:8
- Deși sunt zeci de mii de înțelegeri ale Bibliei, trebuie să observăm care este cea fidelă Bibliei.
,,Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.” Efeseni 4:5
- Comparând și analizând diferitele pasaje biblice, obținem un crez coerent.
,, Căci dă învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo.” Isaia 28:10
- Crezul Bibliei nu permite adăugări sau omiteri.
,,Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva… îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă.” Apocalipsa 22:18-19
Îți dorești să înțelegi mai bine cum te poți raporta corect la BIBLIE? Ți-am pus la dispoziție mai multe versete biblice și informații relevante aici.
GIPHY App Key not set. Please check settings