SALVADOR DALI. DE CE SE TOPESC CEASURILE? BIBLIA DESPRE ARTĂ

Aproximativ 3000 de persoane au primit din partea psihologului William Moulton Marston întrebarea: „Care este scopul pentru care traiesti?” Incidența uriașă a răspunsurilor similare l-a șocat: 94% trăiesc pur si simplu fără perspective, înglodați într-un prezent dedicat aproape în exclusivitate supraviețuirii!  

Dacă prioritară a devenit asigurarea coșului zilnic de subzistență, ce a mai rămas de investit de exemplu în capitole mai abstracte, precum metafizica sau estetica? Dacă prima ramură adusă în discuție – metafizica – explorează domeniul realității supreme, cealaltă – estetica – așa cum se știe, se consacră conceptelor de formă sau frumusețe ideală.

Poate din cauze similare, șicanat peste măsură în fața unei realități prea fade, lipsite de strălucire și enervante, Salvador Dali s-a refugiat cu atât de mare fascinație într-o zonă de nișă a istoriei artei ce avea să prindă atât de bine contur ca urmare a contribuțiilor sale: suprarealismul!

Dalí s-a născut într-un orășel de lângă Barcelona, într-o familie prosperă din clasa de mijloc. Părinții i-au alimentat de timpuriu interesul pentru artă. În ciuda unor izbucniri isterice și pline de furie, găsește inspirație și calm în împrejurimile catalane și multe din   peisajele locului vor deveni motive recurente în picturile de mai târziu.

În 1922 se înscrie la Academia specială de pictură, sculptură și gravură din San Fernando, Madrid. Inițial excentricitatea sa notorie era mai cunoscută decât lucrările lui de artă. Îmbrăcat după ultima modă englezească, cu eleganță exagerată dar și ușor ridicolă, avea să fie exmatriculat din scoală în 1926. Insultase un profesor în timpul examenului de absolvire!

Călătorește apoi la Paris. Îl vizitează pe Pablo Picasso. Își găsește inspirație în ceea ce făceau cubiștii. Devine interesat de încercările de a recrea mișcarea, de a arăta obiecte din unghiuri simultane, multiple. Începe să studieze conceptele psihanalitice ale lui Freud, precum și pictori metafizici precum Giorgio de Chirico sau suprarealiști ca Joan Miró.    

Experimentează tehnici obscure de  auto-inducere a unor stări paranoice și folosește metode psihanalitice de extragere de „fotografii” din zona subconștientului cu care să genereze ulterior – în pline crize de energie maniacală – imagini artistice compuse și reprezentări ale viselor și lumii interioare. „Fotografiile din vis pictate manual”, martore la ceea ce asistase, se concretizau în lucrări artistice specifice: ceasuri care se topesc, elefanți înalți până la cer cu picioare subțiri ca de insecte, frânturi de corpuri umane sau mobilier plutind între cer și pământ etc. 

În viața de zi cu zi, ca și în arta cu care se identifica, Dalí a continuat să tulbure apele pe oriunde mergea, organizând apariții publice exibiționiste de omagiere a ciudatului, excentricului și enigmaticului.

Era artistul care-și exporta misterul și emoția în toate domeniile vieții! Făcea ce vroia, pentru că așa și trebuie făcut – dacă tot spunem că trăim de-adevăratelea..! Și așa ar trebui să facă oricine, în domeniul lui, dacă este într-adevăr un spirit liber și neinhibat, corect..? Să vedem.

 Iată o perspectivă expusă de apostolul Pavel care – deși nu este incongruentă cu ideile înalte ale libertății de exprimare – oferă trei unghiuri de vedere cu totul neașteptate.

 1. „Toate  lucrurile imi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos” (1 Cor 10:23pp)

Cum ar veni – arta îmi este îngăduită; și tot așa de îngăduite îmi sunt și muzica, și știința și jocurile sportive și alte felurite plăceri. Dar unele din lucrurile îngăduite nu-mi  sunt de nici un profit; ele nu-mi  vor înlesni avansul personal. Ele nu-mi vor ajuta la integrare în ordinea divină cosmică, care este centrată în Dumnezeu.

2. „Toate lucrurile imi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine”( 1 Cor 6:12)

Dacă un lucru care este bun în sine – fie că este un obicei, o prietenie, un gând,   o preocupare, o pasiune intelectuală – ajunge sa nu mă mai slujească, ci să mă domine, atunci ce a mai rămas din pretinsa mea „libertate” ? Libertatea de a folosi orice lucru dispare atunci când practicarea unui lucru oarecare mă slăbește sau mă dezumanizează. Postura de sclavi nu a fost cea pentru care am fost aduși la existență. Așa că omul matur își va solidifica libertatea tocmai recunoscându-i limitările!

3. „Toate  lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (1 Cor 10:23up)

Adică există lucruri pe care, daca le voi face, nu își vor aduce aportul la edificarea sufletească a celor din jurul meu. Din cauza aceasta, în zona socială, lucrurile acelea nu-mi mai sunt îngăduite.

Ce-ar mai ramane astfel din zestrea artistică lăsată de Salvador Dali dacă ar fi trecută prin sita celor trei marcăre pauline…?

Dar din investiția enormă de timp și pasiune pe care fiecare dintre noi o aducem în trecerea noastră pe acest pământ?

Unii creștini declara ca nu sunt interesati de arta. Alții o denunță din cauza conținutului ei deseori degradant. Iar altii își propun să nu aloce cu nici un chip considerație valorii sau relevanței ei.  Pentru că eventual – spun ei – Dumnezeu prețuiește mai mult frumusețea… caracterului!

Oare cum stau cu adevărat lucrurile?