TANCURI RUSEȘTI CU ICOANE ÎN DOTARE. BIBLIA DESPRE ICOANE

Trăim vremuri interesante și atât de surprinzătoare încât aproape nimic nu ne mai miră! Poate de aceea nu mai avem nicio tresărire nici când auzim că terenurile de fotbal și, mai ales, porțile, se pot sfinți. La fel se sfințesc țevile de gaz, sistemul de termoficare, cărțile deținuților cu care-și scurtează pedepsele. Se mai fac slujbe de sfințire pentru autoturisme și camioane și chiar pentru ramurile înmugurite de salcie! Desigur, se sfințesc casele, bisericile, icoanele, apa și…!
Dar acum până unde s-a ajuns? Până la … tancuri?!

Au ajuns blindatele operaționale ale unităților de elită ale Armatei Roșii să fie trimise pe frontul de luptă doar după o prealabilă sfințire?? O, da… Conform agenției TAS S, tancurile T-90 M, supranumite şi „spărgătoarele” lui Putin, înainte de a fi încărcate în trenuri și transportate în Ucraina sunt echipate cu icoane ortodoxe rusești!… Pentru a fi protejate în luptă… împotriva unor tunuri și blindate ucrainene dotate și ele, poate, cu ceva icoane protectoare! Cine să mai înțeleagă ce se întâmplă ?
Desigur că dorința de a trăi a enoriașilor în uniforme militare este perfect legitimă. Dar chiar este așezarea icoanei în tanc o poliță de asigurare de viață?

Când evidențele nu mai sunt evidențe, iar decența bisericii pare a fi pierdută, de unde mai poate fi luată, totuși, „lumină”…?
Poate ar trebui să dăm o pagină de istorie și să înțelegem de unde vin toate acestea!
În primele secole, creștinii au refuzat reprezentările grafice sau figurative în cadrul cultului, și aceasta de teamă să nu încalce cumva prevederile poruncii a doua din Decalog: „Să nu-ți faci chip cioplit nici un fel de asemănare (gr. Icoană) cu cele ce sunt în cer sus sau jos pe pământ… să nu te închini lor și să nu le slujești…” (Iesirea 20:4.5, Biblia, trad. Gala Galaction, 1939).

Abia în secolul al IV-lea călugării din Egipt, din Siria și din Peninsula Sinai au început să picteze pe lemn imagini sacre. La început – în scop didactic! În timp, ele au început să dobândească un rol în închinare, în mod special în partea orientală a lumii bizantine! Sub influența misticismului păgân oriental, icoanelor li s-a atribuit un rol de intermediar, devenind obiecte de adorare și de închinare! Au început apoi să circule povești despre tot felul de miracole, astfel că poporul a atribuit icoanelor rol vindecător și făcător de minuni! Astfel, au preluat și rolul de talisman! Istoria religiilor oferă mărturia: în secolul al VI-lea închinarea la icoane, deși nu era general acceptată, era totuși larg răspândită în lumea creștină răsăriteană!

În „Istoria culturii și civilizației”, scrisă de Ovidiu Drâmba, autorul afirmă, pe baza argumentelor istorice, că în secolul al VII-lea icoanele „deveniseră obiecte de adorare fanatică”, ceva ce se asemăna foarte mult cu practicile păgâne!
Îngrijorat de turnura evenimentelor, împăratul bizantin Leon al II-lea interzice cultul icoanelor în biserica creștină prin edictul din anul 730 AD! Urmașul lui Leon, împăratul Constantin al V-lea, convoacă un sinod la care participă 338 de episcopi, care, în rezoluția finală, condamnă închinarea la icoane ca fiind erezie!

Dar istoria nu se oprește aici! Închinătorii icoanelor, numiți „iconoduli” (gr. Icon – icoană și dulos – rob, adică „robi ai icoanelor”), au pornit război împotriva „iconoclaștilor” (cei care resping închinarea la icoane)! Conflictele au ținut până în anul 843 AD, în august, când, biruitori, iconodulii au restaurat închinarea la iconane, rămasă până în zilele noastre ca o practică creștină larg răspândită în bisericile ortodoxe! Tot atunci, cei care au respins închinarea la icoane în conformitate cu Biblia, au fost declarați eretici și au continuat să fie presecutați!
Este aceasta o pagină luminoasă a biruinței, sau una dintre cele mai întunecate?
Ce spune totuși Biblia ?

Contrar practicilor și așteptărilor – aceasta nu lasă loc îndoielilor: „Sunt ruşinaţi, toţi cei ce slujesc icoanelor şi care se fălesc cu idolii”(Psalmii 97:7).
Da – icoanele cu Hristos pot fi agățate de unii la oglinda retrovizoare a mașinii sau, mai nou, puse pe turela tancului… Aceasta nu înseamnă că Hristos se va și regăsi vreodată acolo! Pentru că locul Său e doar în inima doritoare de curăție.
Nu aceasta crezi de fapt și tu…?

TOP 7 LUCRURI DESPRE ICOANE IN BIBLIE

Nr 1. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti… (Exod 20:4.5) Poate știi, aceasta este a 2-a din cele Zece Porunci. Ea reprezintă o atenționare serioasă cu privire la a nu micșora nimic din măreția lui Dumnezeu…! Da, pentru că Dumnezeu este duh (Ioan 4:24), și orice încercare a-L reprezenta în forme materiale, precum idoli din piatră sau icoane din pânză și lemn reprezintă o descriere fiasco, denaturată și nedesăvârșită cu privire la cine este El cu adevărat.

Nr2. au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor … au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului (ROM 1:23.25) O a doua mare problemă ce se ivește atunci când oamenii preferă să-l descrie pe Dumnezeu prin chipuri care seamănă cu oameni, păsări, animale sau târâtoare este că ei încep să dea obiectului confecționat de ei o anumită semnificație: neavenită! Chiar dacă inițial unii pãgâni sustineau cã chipurile desenate de ei erau preînchipuiri prin care era adoratã zeitatea, mintea lor a ajuns destul de repede să vadă în icoane fix personificarea respectivei zeități..! Adică exact punctul pe care încercase porunca a 2-a să-l evite…!

Nr 3. Cu cine Mă veţi pune alături ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna şi Mă veţi potrivi? Ei varsă aurul din pungă şi cântăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele şi se închină şi îngenunchează înaintea lui. Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne, şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie (Isa 46:5-7) A treia mare problemă nu este doar că icoanele împrumută enorm din imaginația manufacturierului, sau că se generează câștiguri consistente și deseori disprețuite din negoțul cu ele. Dar oricât de migălos a fost fasonat idolul sau oricât de minuțios a fost pictată icoana, închinarea înaintea lor nu face decât să lase un gol dureros în sufletul oamenilor. Piatra sau pânza nu obișnuiesc să răspundă strigătului sufletului omenesc..!

Nr 4. Sunt ruşinaţi, toţi cei ce slujesc icoanelor, şi care se fălesc cu idolii (PS97:7) Cum poate oare omul sã fie înălțat prin adorarea a ceea ce nu este mai presus de el însusi? El poate să aducă cu adevărat închinare numai îndreptând gândurile sale spre Cineva mai mare decât el! Altfel, ar fi jenant pentru condiția cu care se mândrește: aceea de OM!

Nr 5. Cînd era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui, şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat, şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!” (FA10.25.26) Apostolul – aflat în viață – a refuzat categoric închinarea! De ce ar fi accepta-o după moarte? Din lipsă de activitate? Răspunsul lui Petru arată clar că închinarea trebuie să fie dată numai lui Dumnezeu. Ca omul să ceară sau să primească un omagiu din partea altui om – nu putea fi nici drept și nici normal.

Nr 6. Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea omului (Fapte 17:29). După întâlnirea cu Creatorul, lipsa cunoștinței spirituale – specifice perioadei pre-creștină a experienței cuiva – este acum depășită. Odată acceptat statutul și privilegiul de „copil al lui Dumnezeu”, concepția acestuia despre El se înnobilează. Dinspre carnal, spre duhovnicesc. Dinspre teluric, spre spiritual. Dinspre material, spre dumnezeiesc! De la închinarea prin postere, la închinarea directă! În cele din urmă, dar nu ultimul ca importanță..

Nr 7. (creștinii) umblă prin credinţă, nu prin vedere (2 Corinteni 5:7) Inevitabil, orice ființă omenească se închină la ceva sau la cineva. Trebuie să o facă totuși prin medierea unui lucru neînsuflețit? Poate că sună habotnic, dar credem în Domnul fără să-L fi văzut. Credinţa noastră se exprimă în ceea ce nu se vede. Fereastra dintre lumea vizibilă a oamenilor spre cea invizibilă a lui Dumnezeu nu pare a fi icoana, ci credinţa, care vine „în urma auzirii”, iar „auzirea vine prin cuvântul lui Dumnezeu” (Rom10,17).