Donald Trump vrea Groenlanda, Canalul Panama și …Canada! Pur și simplu America vrea să se poziționeze mai bine strategic și economic.
In ultimul interviu, care a bulversat națiunile libere, Donald Trump nu a negat posibilitatea de a folosi chiar forța pentru a-și atinge obiectivele! Nu este nimic nou aici – America a mai folosit-o: când a rupt Panama de Columbia, pe 3 noiembrie 1903, sau când a cumpărat 3 insule din Atlantic ce aparțineau, ca și Groenlanda, tot Danemarcei!
Același Donald Trump vrea sancționarea Rusiei și Chinei: prietenia dictatorilor nu îi face bine..!
Între timp pregătește o serie de măsuri executive radicale, care vor marca prima sa zi la Casa Albă. Peste 100 (!) de ordine executive ar putea fi semnate de Trump începând cu 20 ianuarie, ziua inaugurării sale, cu scopul de a pune în aplicare prioritățile sale politice.
De fapt, parcă totul s-a oprit – spune un grup de analiști intenaționali. Investițiile sunt blocate, bursele nu știu direcția, politicile lumii așteaptă… 20 ianuarie!
Putin așteaptă un semn: războiul în Ucraina se termină în 24 de ore sau, mai nou, în șase luni?
La fel Xi Jinping așteptă un semn – cu privire la amenințarea cu posibilele suprataxe anunțate de Trump!
Ziarul Financiar titra odinioară: „Când America strănută toată lumea are frisoane”. Cum s-a ajuns ca o țară de doar 350 milioane de locuitori să stabilească drumul și destinul celorlalți aproape 8 miliarde de locuitori ai planetei?
Sigur, Trump este un miliardar excentric și imprevizibil, cu puternic instinct de dezvoltator imobiliar feroce! Dar doar despre asta este vorba?
Trump nu a luat America pe persoană fizică, el este doar exponentul ei! De la sfârșitul primul război mondial, când președintele american Woodrow Wilson a impus pacea europeană și a trasat granițele în condițiile lui, America a dictat afacerile lumii, a impus regulile ei, a impus dolarul ca monedă de referință pe care l-a rupt unilateral de puterea aurului, pentru a arăta că poate să manevreze finanțele lumii după bunul plac, a început și a terminat războaie, a impus sancțiuni, a impus guverne, uneori susținînd chiar dictaturi și a produs schimbări politice acolo unde a vrut…
Nu sună încurajator… mai ales că a fost privită, adesea, ca fiind reperul democrației, al puterii dreptății, reperul echității economice, al respectului… Lumea descoperă, tot mai accentuat, o față a Statelor Unite pe care cei mai mulți nu o știau sau poate nu doreau să o știe… „Le-am privit ca pe un porumbel al păcii în lume și am descoperită că se comportă cu sălbăticia unei fiare” – remarca cu amărăciune un editorialist!
Pentru cei care au cercetat Biblia nu este, totuși, chiar o supriză!
Încă din 1851, diveși teologi au subliniat că, în Apocalipsa 13, caracteristicile descrise, în mod special în versetul 11, pot identifica noua putere care se ridică în istoria lumii, ca fiind Staele Unite! Mai interesant, la vremea unei astfel de indentificări profetice, America nu se remarca drept o forță a lumii! Totuși, evoluțiile ei ulterioare fac profeția și mai uimitoare!
Apostolul Ioan, autorul uman al cărții Apocalipsei, îi evidențiază câteva caracteristici ce-ar trebui să te pună pe gânduri: „am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur”(cap 13:11). Cele „două coarne” ca de miel, care dau impresia de bunătate, blândețe, nevinovăție, au fost identificate, de teologi, ca reprezentând cele două trăsături distincte ale sistemului de guvernământ american, libertatea civilă şi religioasă, ambele garantate în Constituţie, dar care se prăbușesc sub atacurile și declarațiile neconstituționale din ultimii câțiva zeci de ani! Să ajungă acestea să fie privite ca fiind doar niște relicve ale trecutului? Să se schimbe atât de radical politica americană?
Ce-ar putea reprezenta faptul că America, identificată drept o „fiară” va vorbi „ca un balaur”? Nu oare faptul că Statele Unite vor începe să tune și să fulgere din ce în ce mai amenințător în dreapta și-n stânga în politica internațională, și implicit să arate din ce în ce mai puțin a democrație..?
Ca observație generală, timpurile profetice se precipită..!
Pentru a înțelege mai multe, urmărește te rugăm opiniaproduction.ro/studii-biblice/America-in-Profetie
1. „Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, dar vorbea ca un balaur.” (Apocalipsa 13:11)
Sub forma acestei fiare Biblia prezintă America, stat care inițial susține libertatea civilă și religioasă, dar ulterior devine opresivă, vorbind „ca un balaur”.
2. „Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.” (Apocalipsa 13:12)
America, descrisă ca fiara a doua, va coopera cu papalitatea (fiara dintâi) pentru a impune autoritatea religioasă la nivel mondial.
3. „Și săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor.” (Apocalipsa 13:13)
Scriptura sugerează că această putere politico-religioasă ca apela la utilizarea de minuni false sau manifestări spiritualiste pentru a înșela lumea.
4. „Ea a amăgit pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă înaintea fiarei.” (Apocalipsa 13:14)
Puterea americană va folosi influența sa pentru a introduce legi care unesc biserica și statul.
5. „Și i s-a dat să insufle un duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei.” (Apocalipsa 13:15)
America va implementa legi religioase care vor duce la persecuții împotriva celor ce refuză să se conformeze dogmelor impuse.
6. „Și a făcut ca toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte.” (Apocalipsa 13:16)
Semnul fiarei simbolizează loialitatea față de autoritățile religioase apostate. America va juca un rol cheie în impunerea acestui semn.
7. „Ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13:17)
Presiunile economice vor fi utilizate pentru a forța oamenii să se conformeze unui sistem religios global, în care America are un rol esențial de lider.
Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro
Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație
GIPHY App Key not set. Please check settings