GAL GADOT ȘI TWEET-URILE EI EXPLOZIBILE. BIBLIA DESPRE CEARTĂ

Bombe au început să șuiere din nou în regiunea Israelului, anunțând un nou șuvoi al suferinței și morții. Când Gal Gadot posta pe Twitter „Israelul merită să trăiască ca o națiune liberă și sigură” a avut grijă să adauge rapid: „Vecinii noștri (arabi) merită la fel!”. Intuiția celebrei actrițe – stabilită astăzi în Statele Unite – îi spusese că dacă nu procedează astfel, adică împăciuitor, va necăji cu siguranță una dintre părți.      

Comentariile au început să curgă, dar agresivitatea lor dădea de știre că ceva nu fusese tocmai pe placul oamenilor. Intervenția ei reușise rapid să supere ambele părți: atât pe israelieni cât și pe vecinii acestora! Ca atare, secțiunea a trebuit să fie dezactivată: mult prea multă patimă, obidă și resentimente inundase bunele ei intenții.

La urma urmei – ce greșise atunci când dăduse glas unor frământări interioare de genul „Țara mea este în război! Îmi fac griji pentru familia mea, pentru prietenii mei, mă rog pentru ca această inimaginabilă ostilitate să se încheie, mă rog pentru liderii noștri să găsească soluția, astfel încât să putem trăi unul lângă altul în pace..?”

Era de vină originea ei evreiască, faptul de a se fi născut în Petah Tikva și crescut în cartierul Givat Tal din Rosh HaAyin din Israel? Că bunicii materni fuseseră supraviețuitori ai Holocaustului? Că servise timp de doi ani ca soldat în Armata de Apărare, ca instructor de luptă? Că obținuse titlul de Miss Israel iar apoi fusese distribuită în rolurile cele mai râvnite ale Holywoodului?  Nu este prea sigur, iată de ce.

Astăzi aproape orice luare de cuvânt în legătură cu fapte și acțiuni ce se petrec în Orientul Apropiat este de natură să polarizeze instantaneu publicul. Probabil ca un ecou al animozităților de milenii dintre evrei și arabi, dar și al taberelor ce se formează în preajma celor două popoare. Doar o mică scânteie este îndeajuns să pornească focul interetnic, cu repercusiuni ulterioare de neimaginat în politica internațională!

Convinși de faptul că au primit țara Palestinei prin voința lui Allah, și că ceea ce au cucerit trebuie să păstreze pentru totdeauna, arabii socotesc că țara a fost furată de la ei și dată prin decizie ONU neavenită evreilor în anul 1948. De atunci Israelul trăiește cu arma la picior pentru a se apăra în contra vecinilor musulmani care nu-l recunosc ca entitate statală. Fiecare război din zonă se poartă pe linia aceasta: „evreii trebuie aruncați în mare”! Și orice pretext pentru realizarea acestui scop este cumva binevenit. Iar de data aceasta au fost chiar două!

Primul – a avut de-a face cu restricțiile generate de pandemia de Covid 19; arabii au socotit măsurile de distanțare socială impuse în Ierusalim ca interferențe nepermise în practica sărbătorilor lor religioase! Iar al doilea – a venit pe fondul unor decizii judecătorești de retrocedare a unor proprietăți evreiești care actualmente se află sub gestionare arabă. Cocteilul celor două motive a nemulțumit profund populația musulmană, până acolo că grupuri armate palestiniene din Fâșia Gaza au lansat un sever baraj de rachete spre locații civile din sudul Israelului, limitrofe enclavei palestiniene. Ceea ce – în accepțiune internațională – înseamnă terorism! Replica a venit cu vârf și îndesat: 140 de avioane israeliene au luat la țintă siturile Hamas, iar mulțimi de locuitori palestinieni au fost nevoiți să-ți părăsească casele în grabă pentru a fugi de lovituri. Pagube – pe toate fronturile…

Un ciclu interminabil al morții este în derulare. Spirala luptelor a existat și pare că va continua acolo cât va ține lumea și pământul. Vom asista vreodată la încheierea luptelor fratricide arabo-israeliene? Va conta că cele două națiuni au avut totuși același tată – pe Avraam?

Ca lucrurile să fie mult mai complicate, un enunț dramatic cu privire la destinul lui Israel este găsit în scrierile profetului Daniel, enunț de natură să pună literalmente întreaga lume pe jar: „este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile” (Daniel 9:26).

Ce poate însemna de fapt această frază profetică slobozită încă din antichitate? Are ea aplicabilitate directă la zbaterile trecute, prezente sau viitoare ale națiunii atât de încărcate de istorie? Este Dumnezeu – autorul de facto al enunțului – responsabil pentru mulțimea actelor de suferință asociate acestui traseu aparent implacabil al națiunii evreiești? Are El o implicație directă în elaborarea vreunui decret anacronic și morbid precum cel al predestinației unei națiuni?

Pentru că, dacă vom afla răspunsul la aceste întrebări, vom înțelege probabil mai bine dacă timida și totuși temerara încercare a lui Gal Gadot de a trezi sentimente mai bune în cele două părți beligerante va avea izbândă sau nu…