in

JENNIFER LOPEZ. INEL DE LOGODNA DUPA INEL DE LOGODNA

Jennifer Lopez urma să aibă în Alex Rodriguez al 4-lea ei soț. Cei doi își planificaseră de mai mult timp nunta. Deși inițial apăruseră doar zvonuri despre posibilitatea despărțirii, în cele din urmă aceasta chiar a avut loc. Confirmarea a venit oficial: „Ne-am dat seama că ne este mai bine ca prieteni.. Vom continua să lucrăm împreună și să ne sprijinim reciproc în cadrul afacerilor și proiectelor comune. Ne dorim binele unul pentru celălalt și pentru copiii celuilalt. Din respect pentru ei, singurul alt comentariu pe care trebuie să-l spunem este mulțumirea tuturor celor care au trimis cuvinte amabile și sprijin.”

Aparent nimic nou sub soare cu privire la maniera în care cei ce performează la Hollywood veghează asupra destinelor lor maritale. La urma urmei, lumea are probleme mai mari decât să se arate îngrijorată pentru o doamnă care se desparte de câte cineva la fiecare 3-4 ani.

Lucrurile devin însă ceva mai complicate în cazul acestei doamne! Astăzi Jennifer Lopez este un idol al generației ei, poate cel mai influent interpret hispanic din  Statele Unite: cântăreț, dansator, actor, producător, creator de modă, distribuire în 30 de filme, nenumărate albume muzicale, cotată în 2012 de către Forbes pe locul 38 între cele mai puternice femei din lume, 153 milioane de urmăritori pe Instagram și 8.5 miliarde vizualizări pe platforma Youtube!

Cu cântece în stilul pop, devenite veritabile predici, ascultate și reascultate de sute de milioane de ori, cu visuri și eșecuri și așteptări și frustrări despre iubire sau căsnicie expuse mereu și mereu în fața întregii lumi, exemplul ei nu este doar copiat, ci devine normativ pentru mulți/multe dintre cei cărora le place să se intituleze fani JLo!

Jennifer Lopez s-a născut în Bronx. A trăit într-un apartament foarte mic cu părinții.  La cinci ani a început să ia lecții de canto și de dans. În ultimul an de liceu a fost distribuită într-un film cu buget redus. Atunci a realizat că voia să devină o vedetă celebră de film! A mers însă la facultate, pentru a-i mulțumi pe părinți. A renunțat după doar un semestru și a decis să-și urmeze  visul celebrității. Când părinții au apreciat negativ alegerea ei și discuțiile au escaladat, Jennifer a trebuit să plece de acasă. A căutat un job pentru a putea dansa cu normă întreagă. La început a dormit pe o canapea în studioul de dans – din lipsă de adăpost. Mânca uneori o singură felie de pizza pe zi – dansatorii nu câștigă mare lucru. A trăit în felul acesta câțiva ani înainte de a primi un job mai serios. 

La începutul carierei s-a luptat sever cu stima de sine scăzută. Mulți ii spuneau că da, este o fată cu chip drăguț, dar n-are abilități necesare pentru industria entertaining-ului: n-are vocea care trebuie, nu se mișcă cum trebuie, nu înțelege ce se cere de la ea. N-a îngăduit acestor voci să sugrume vocea din interiorul ei. Și a mers mai departe. A muncit din greu și în final a ajuns ceea ce este astăzi. A demonstrat cu prisosință că munca asiduă prevalează în fața talentului înnăscut.

Pe măsură ce avansa în carieră s-a zbătut să găsească ceva mai mult decât realizarea financiară, ceva ce toată lumea își dorește: adevărata dragoste! A sperat că va rămâne până la urmă lângă cineva. David Cruz, Wesley Snipes, Ojani Noa, P. Diddy, Criss Judd, Ben Affeck, Mark Anthony, Casper Smart, Macsim Chmerkovskiy sau Drake i-au fost unii soți, alții simpli iubiți pasageri. N-a fost să fie. Când a fost întrebată  care este lucrul care o sperie cel mai mult in viață, a răspuns  fără ezitare: ca voi fi singură.

Prin aprilie 2021, Alex Rodriguez, ultimul din listă – a plecat și el. I-a lăsat inelul de logodnă de 1.4 milioane de dolari. N-o încălzește, are și ea acum milioanele ei.

De obicei lumea celor ce divorțează colapsează. Cum este oare să simți acest lucru iarăși și iarăși? Să plănuiești să rămâi cu cineva pentru următorii 40-50 de ani, și să fii nevoit să renunți la acest vis pentru că din nou ai eșuat!

Este căsnicia o chestiune de ruletă? De noroc? Trebuie greșelile căutate de fiecare dată în celălalt partener, care se iubește pe sine mai mult decât ar trebui? Este acesta standardul conjugal al inspiratului Hollywood, care se ține pe sine în viață prin prisma reflectoarelor orbitoare montate spre sinele firav al bieților protagoniști trecători?  Este adevărat că cei de formație comportamental-narcisistă pierd de regulă în căutarea după adevărata bucurie a vieții de familie? Este o sugestie discretă că numărul uriaș de urmăritori ai cuiva pe rețelele de promovare l-ar face pe acela un partener de dorit, de iubit, credincios și stabil? Se intră în asocieri familiale doar pentru ingratul motiv al obținerii unui nou trofeu?  Care este de fapt ingredientul misterios care să facă fericit și împlinit un cuplu? Există așa ceva?

Din timpuri ancestrale vine spre generația JLo un gând prea important pentru a putea fi ignorat. Psalm 127:1. Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc. Fundația oricărei căsnicii și-ar obține o durabilitate și o trăinicie inexpugnabilă dacă acest gând ar fi înțeles corespunzător.

Spune-ne în secțiunea de comentarii ce a intenționat autorul acestui gând. Si nu uita să te abonezi la canalul Youtube al Opiniei Production.