Cristian Presură. Si intelectualii au Matrix-ul lor..!

„Ție dacă-ți moare copilul, tu nu trebuie să plângi. Nu este nici-o diferență între un copil și un laptop. Pentru că amândouă sunt niște automate. Copilul are niște neuroni, neuronii ăia decid ce decizie să ia copilul și copilul plânge și te ia în brațe în urma unor decizii neuronale ale acelui automat care este corpul copilului. Și atunci, daca-ți moare copilul respectiv? Ce faci atunci când se strică laptopul? Îți cumperi altul, doar nu te apuci să plângi”.
Ne-o spune fizicianul Cristian Presură despre felul cum gândesc ateii. Însă el cum gândește?
Deși recunoaște că a avut momente în care credința i s-a părut cel mai frumos lucru din lume, matrix-ul formației de om de știință îi acționează rapid frâna: „dacă (Dumnezeu) nu poate fi măsurat, (Dumnezeu) nu există”.
Presură nu este un om superficial, nici un agitator vulgar al ateismului, nici un fanatic anti-religios. Tensiunea totuși există. Când un fizician respectat vorbește public despre Dumnezeu cu ambiguitate și cu un permanent „nu putem ști”, impactul asupra unei generații întregi devine uriaș.
Aceasta este drama intelectualului. Nu lipsa inteligenței. Ci prizonieratul într-o metodă care poate analiza materia, dar nu poate cântări eternitatea.
Problema nu este că Presură caută. Orice om sincer caută. Dar mulțimi de tineri aud doar concluzia suspendată: „nu știm”, „nu putem demonstra”. Iar această rezervă cultivată elegant produce o generație care amână la infinit întâlnirea cu Dumnezeu.
Biblia nu cere renunțare la rațiune. Marii pionieri ai științei au văzut în univers o ordine care indică spre un Autor. Credința autentică nu distruge știința — îi recunoaște limitele.
Știința poate explica unele dintre mecanismele lumii. Dar nu poate răspunde de ce există lumea, de ce omul tânjește după sens și de ce conștiința refuză să creadă că suntem doar chimie organizată.
Oricine am fi, ține de evidențe să admitem că realitatea este mai mare decât …laboratorul!