in

SUA – RUSIA. TU DE PARTEA CUI EȘTI? BIBLIA & A FI PRO-HRISTOS

Există o Românie creștină prorusă și alta tot creștină, însă proamericană?!..

Urmărește conflictele Rusiei din ultima sută de ani…

Fronturi în Ucraina(2022,2014,1918), Cecenia(1999,1994), Georgia(2008,1991,1921), Moldova(1992), Afganistan(1979), Etiopia(1977), Angola(1975), China(1969,1946,1929), Cehoslovacia(1968), Siria(1967), Egipt(1962), Algeria(1962), Vietnam(1961), Laos(1960), Ungaria(1956), Coreea(1950), Japonia(1945,1939), România(1940), Finlanda(1939), Polonia(1939,1920), Azerbaidjan(1920).

Aceeași sută de ani, conflictele Americii: cu Afganistan(2015), DAECH(2014), Libia(2011), Pakistan(2004), Irak(2003,1990), Serbia(1999), Haiti(1994), Bosnia(1995), Somalia(1992), Panama(1990), Iran(1987), Cuba(1983,1961), Congo(1978), Vietnam(1973), Liban(1958), Corea(1950), Al 2-lea Război Mondial(1945), Primul Razboi Mondial(1918) etc

În mare – justificări asemănătoare: războaie de menținere a păcii..! Chiar? Indiferent de răspuns, întrebarea revine: suntem creștini Pro-Ruși? Pro-Americani?

Iar dacă ar fi musai să fii un PRO, n-ar fi mai bună opțiunea …PRO-HRISTOS?

Pentru că – nu-i așa – o Românie creștină ar fi primordial interesată de…mântuire! Nu acesta este de fapt sensul cuvintelor apostolului: În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi (Fapte4:12)?

Ce înseamnă aceasta?

Urmărește și Top 7 Lucruri din Biblie despre ce înseamnă a fi PRO-HRISTOS:

Nr. 1 ,,Căci de oricine se va rușina de Mine… se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa.” Luca 9:26

A fi pro Hristos înseamnă a-ți afirma credința chiar și când e privită ca desuetă, retrogradă, antipatică.

Nr. 2 ,,Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Matei 16:24

A fi pro Hristos implică o cale îngustă, nepopulară, pe care cei egoiști și comozi o ocolesc.

Nr. 3 ,,Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7:21

A fi pro Hristos trece dincolo de nivelul vorbelor, la nivelul faptelor.

Nr. 4 ,,Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui.” 1 Ioan 2:3

Când ești de partea lui Hristos ai un cod moral pe care îl respecți.

Nr. 5 ,,Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Luca 23:41

Asemenea tâlharului de pe cruce, poți oricând să treci de partea lui Hristos.

Nr. 6 ,,Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Matei 25:40

A fi pro Hristos înseamnă să ai grijă de toți cei amărâți și necăjiți.

Nr. 7 ,,Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Apocalipsa 3:21

A fi pro Hristos este cea mai bună alegere pe care ai putea să o faci vreodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings