in

KLAUS SCHWAB. ORAȘUL DE 15 MINUTE. BIBLIA DESPRE PĂRĂSIREA ORAȘELOR

Orașul de 15 minute (15-minute city) este un concept de planificare urbană dezvoltat începând cu anul 2010 de columbianul Carlos Moreno, în prezent profesor în Franța, concept în care „majoritatea necesităților și serviciilor zilnice, cum ar fi munca, educația, cumpărăturile, îngrijirea sănătății și petrecerea timpului liber, pot fi ușor accesibile printr-o plimbare pe jos de 15 minute sau printr-o plimbare cu bicicleta, din orice punct al orașului.”

Conceptul a câștigat interesul, în primul rând, al primarului Parisului, Anne Hidalgo, apoi al unui grup de aproape 100 de primari de mari orașe din intreaga lume!

Această nouă paradigmă în dezvoltarea orașului ar fi una cu adevărat revoluționară, care ar contrazice teoria lui Wolf Schneider, din cartea apărută în anul 1968 – Omniprezentul BabilonOrașul ca destin al oamenilor de la Ur la Utopia, că în istoria multimilenară a orașelor lumii principiile de dezvoltare urbană au rămas în esență aceleași – străvechiul Babilon devenind prototipul absolut al dezvoltării metropolitane!

Orașele care aleg să meargă pe aceasta nouă linie de dezvoltare propun ca, până în anul 2050, 85% din populația planetei să fie mutată în astfel de Smart Cities! Această abordare își propune să fie una inovatoare, care să reducă dependența de autovehicule, să promoveze o viață mai sănătoasă și să conducă la o dezvoltare durabilă,  îmbunătățind bunăstarea și calitatea vieții pentru locuitorii orașului.

Pentru designerii transumaniști ai Forumului Economic Mondial precum Klaus Schwab sau Yuval Noah Harari, „Orasul de 15 minute” este soluția perfectă pentru rezolvarea problemelor omenirii.

Toate acestea au stârnit, așa cum era de așteptat, o adevărată furtună a teoriilor conspiraționiste! Deținerea de autoturisme sau de proprietăți personale devenind inoportună: guvernul va aloca tuturor un venit minim global, cu condiția unui control extins din partea autorităților și a restrângerii unor drepturi civile – ca să ieși din matricea care îți este repartizată ți-ar trebui motive întemeiate, aprobarea autorităților, recunoaștere facială. Dar de ce să mai călătorești? Ai entertainment prin internetul metropolitan, mâncare gratis…

Până la urmă, ce este adevărat și ce nu este adevărat în acest nou proiect de revitalizare a orașelor? Aceasta având în vedere că ultimii 10 ani au demostrat un declin fără precedent al megaorașelor: supraaglomerate, cu locuințe tot mai scumpe (în Tokyo, cel mai ieftin apartament cu 3 camere a depășit un milion de dolari), cu o calitate a vieții tot mai scăzută și cu locuri de muncă tot mai îndepărtate de zonele de rezidență!

Sunt mai multe zone ale lumii unde, dezamăgiți de viața de oraș, oamenii iau drumul localităților tot mai mici și tot mai îndepărtate de metropole! Pandemia de Covid 19 a accelerat fenomenul! Întoarcere spre natură este privită ca fiind adevărata soluție!

În România, conform ultimului recensământ, aproape toate orașele sunt într-o scădere abruptă de populație! Site-uri ca „Viața fără ceas”, cu o vizibilitate tot mai mare, promovează intensiv părăsirea marilor orașe în favoare localităților mici, locuirea la casă cu grădină, cultivarea propriilor legume, fără chimicale și întotdeauna proaspete! Astfel este promovată o viață de calitate și, nu în ultimul rând, o diminuare a dependeței de tot felul de utilități și o limitare a controlului autorităților! O viață mai simplă, dar mai plină de conținut!

Și totuși, ce să alegem?

În Biblie, orașele mari sunt fost prezentate ca un simbol al aroganței, al corupției, al imoralității, al brutalității, al criminalității, al inechităților sociale și, mai ales, al idolatriei! Nu sună cunoscut? Babilonul, Sodoma, Gomora, Ninive, Damascul și chiar Ierusalimul au șocat istoria prin cruzimea și prin aroganța lor! Nu întâmplător mesajul Bibliei este – „Ieșiți din Babilon, poporul Meu…” (Apocalipsa 18:1-4). Dacă mergem pe sinteza lui Wolf Schneider, autorul cărții Omniprezentul Babilon, această chemare de a ieși, li se aplică tuturor orașelor care au adoptat filozofia de viață a străvechiului Babilon; adică… toate!

Hmm… Dacă te interesează să afli mai multe în această privință, vezi și:

TOP 7 LUCRURI DIN BIBLIE DESPRE VIAȚA LA ORAȘ vs LA ȚARĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings