PATRIARHUL KIRIL. AMESTECAREA LUCRURILOR. BIBLIA DESPRE POLITICĂ

Pe 24 aprilie 2022, de la Ministerul rus al apărării, prin vocea purtătorului său de cuvânt, generalul-maior Igor Konașenkov, lumea avea să afle că pe frontul din Ucraina fuseseră lovite de către armata rusă, în ultimele 12 ore, nu mai puțin de 423 de ținte. Rumoarea instantanee s-a perceput nu datorită contestării veridicității acestei informări de război, cât faptului că loviturile fuseseră expediate chiar în Noaptea de Înviere! De Paște..!

Cu doar o zi înainte, Patriarhul Kirill, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, invocase pacea și depășirea conflictelor: „este important să ne arătam IUBIREA față de semenii noștri, singura care vindecă rănile provocate de rău.” Cum au răsunat aceste urări în urechile oamenilor la doar câteva săptămâni după ce își dăduse binecuvântarea ca Rusia să declanșeze „operațiunea specială” din Ucraina? Este un fapt arhicunoscut că Patriarhul Kirill – 75 ani – este un aliat apropiat al președintelui Federației Ruse. Oficial, ca și președintele, a justificat susținerea „operațiunii” rusești în Ucraina prin aceea că NATO și-a extins prezența militară nepermis de aproape de granițele Rusiei.

Apoi, invocând elemente teologice proprii, a prezentat invadarea țării vecine ca parte a unei lupte „metafizice” a Rusiei contra Occidentului materialist, imoral și decadent, căruia Ucraina i-a devenit vasal, și din ghearele căruia ar trebui salvată și redată „Sfintei Rusii”. Există și alte justificări. Neoficiale. Trăiesc în lume astăzi cca 260 de milioane de creștini ortodocși.

În Rusia 100 de milioane, în Ucraina aproximativ 30 de milioane. Ortodocșii ucrainieni se împart la rândul lor între trei biserici ortodoxe: Biserica Ortodoxă Ucraineană, ce ține de fapt de Patriarhia Moscovei, adică de Kirill, și încă alte două Biserici Ortodoxe. Când Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului – considerat succesorul spiritual al apostolului Andrei și „primul între egalii săi” în raport cu ceilalți conducători ai Bisericilor Ortodoxe – a recunoscut în octombrie 2018 independența de Moscova a Bisericii Ortodoxe Ucraineană, Kirill a protestat zgomotos.

A clasat întreaga chestiune ca fiind o veritabilă schismă. A rupt legăturile cu patriarhul ecumenic Bartolomeu. A interzis clericilor ruși să oficieze slujbe împreună cu clericii Patriarhiei Ecumenice, iar credincioșilor ruși să se împărtășească în bisericile acelei Patriarhii. Să fi fost pare acesta motivul aflat la baza girului moral pe care Kirill l-a dat din prea plin întoarcerii Ucrainei – indiferent pe ce cale – în staulul rus?…

Oferirea unei icoane comandantului Gărzii Naţionale Ruse, cu speranța că acea imagine pioasă „să-i inspire pe tinerii soldați” din forța militară angajată activ în Ucraina, făcută cu aceeași dezinvoltură ca și urarea „HRISTOS A ÎNVIAT!” într-un context al bombardamentelor contra propriilor copii spirituali de la Sud, face ca nimeni să nu mai priceapă asurzitoarele glasuri ale oamenilor religioși. Lucrurile s-au complicat între timp.

Credincioșii refuză să mai înalțe rugăciuni pentru patriarhul rus. Lideri religioși însemnați se disociază rând pe rând de retorica marțial-religioasă de la Răsărit. Papa Francisc refuză si el să mai onoreze întâlnirea programată în iunie, la Ierusalim, cu deja nefrecventabilul patriarh. Întotdeauna oamenii religioși s-au măgulit că există avantaje când își dau acordul pentru susținerea ideii unirii bisericii cu statul. Experiența ruso-ucraineană oferă din nou un răspuns evident: niciodată!

Patriarhul Kirill n-a lăsat pe nimeni liber de presupunerea că adeziunea sa fără rezerve faţă de aspirațiile statului nu s-ar datora, printre altele, inclusiv uriașelor resurse financiare primite din partea acestuia. Sau că atunci când ambițiile geo-politice ale statului o impun, biserica s-ar putea comporta si altfel decât ca un vocal susținător al acestuia.

Cum va fi privită o biserică sub controlul statului? Ca o unealtă de propagandă a acestuia. Sigur, nici viceversa situației nu este mai bună; o biserică ce controlează statul înseamnă pură Inchiziție! Nu trebuie să fii sub influența maleficului Occident să înțelegi totuşi că biserica și statul trebuie să meargă pe drumuri separate. Pentru ca oamenii să nu fie nevoiți, într-o bună zi, să-și facă alegerile cu pistolul la tâmplă!