in

REGINA ELISABETA. TĂRÂMUL UMBRELOR. BIBLIA DESPRE MOARTE

În vârstă de 96 de ani, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a Irlandei de Nord a decedat pe 8 septembrie 2022. Acest eveniment pune punct unei lungi istorii, începută în 1952, odată cu moartea tatălui ei, George al VI-lea! Elisabeta a devenit atunci nu numai regina Marii Britanii, ci și conducătoarea Commonwealth-ului, care include 53 de țări independente, printre care Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Pakistan, Nigeria și Ceylon, la care se adaugă o mulțime de insule exotice răspândite în toate oceanele lumii! A domnit ca monarh constituțional în vremea unor schimbări politice majore, precum decolonizarea Africii și a Caraibelor și în vremea lungilor relații conflictuale cu Uniunea Europeană, inclusiv în timpul Brexitului! Istoria acestei lungi domnii s-a suprapus cu schimbarea unor generații întregi de lideri ai lumii, ea fiind martora succesiunii a nu mai puțin de 5 papi, al șaselea fiind încă în viață!

Regina Elisabeta a II-a a murit în castelul Balmoral din Scoția, ca urmare a degradării rapide a stării sale de sănătate. La 12:32, ora Londrei, a sosit primul comunicat de la Palatul Buckingham, scurt, dar alarmant, care transmitea lumii temerile medicilor reginei, „preocupaţi” de starea ei de sănătate. Însă, în privat, apropiaţii reginei se aşteptau la ce este mai rau. În seara zilei anterioare, suverana a fost nevoită să anuleze o reuniune prin videoconferinţă, iar de la ora 9:00 „medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”.

Evenimentele acestea au stârnit puternice emoții nu doar în Marea Britanie, ci și în majoritatea statelor Commonwealth-ului. Trecerea mașinii mortuare către Londra a declanșat o adevărată mișcare de simpatie pentru cea care a fost o regină prețuită și respectată! Liderii politici, dar și cei religioși s-au întrecut în mesaje de condoleanțe pline de respect și de prețuire!

Suverana a… plecat! Dar… unde? Desigur, acolo unde vor pleca toți supușii Majestății sale, la vremea cuvenită… În așteptarea coloanei cu trupul neînsuflețit al reginei, oamenii de toate rasele și credințele erau văzuți rugându-se, în felul lor, pentru iubita lor regină! Să-i vegheze de sus, să le șteargă lacrimile, să le ducă mai departe grijile…

Încurcată socoteală: religiile supușilor din cele 53 de state ale Commonwealth-ului al căror simbol era Majestatea Sa sunt… diferite! La fel sunt și răspunsurile lor – ale celor care sunt creștini anglicani, catolici sau protestanți, musulmani și hinduși, atei și animiști, budiști și cu credințe ancestrale – o atât de mare diversitate de opinii, păreri, tradiții, credințe…

Mai mult decât atât, dacă Elisabeta a II-a ar fi fost o regină egipteană, supușii i-ar fi urat de bine în drum spre locașul Zeului solar Ra; ca regină a grecilor, spre tărâmul subteran ale mitologicului Hades; ca regină a italienilor – printre flăcările purgatoriului; iar ca țarină – prin enigmaticele 12 vămi…! Sau, de ce nu, doar a fost regina regatului anglo-saxon, să ajungă în miticul paradis păgân nordic, reprezentat de cele „7 tărâme”! Iar ca să completăm tabloul, ar trebui să trecem și prin raiul musulman și prin Nirvana orientală sau prin… nimicul absolut al celor care nu cred nimic!

Deci, pentru o mai mare acuratețe, unde-și pot trimite totuși supușii britanici omagiile?

Biblia surprinde: „Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită.”  (Eclesiastul 9:5.6)              

Acesta este un raspuns puțin neașteptat – dar care ar merita aprofundat – cu privire la Acela despre care se știe sigur că a trecut prin mormânt și este totuși viu – Isus Hristos!

Apropo, tu ce răspunsuri ai cu privire la viața de dincolo…?

TOP 7 LUCRURI DIN BIBLIE DESPRE MOARTE

Nr 1. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! (1 Corinteni 15, 19) – Creștinii cred în înviere. Pentru ei, folosul religiei este nu doar pentru soluționarea unor probleme ale lumii aceasteia. Există o frământare existențială general umană, legată de “ce e dincolo? “ sau dacă “există un dincolo?”, cu privire la care ei au certitudini și afirmă încrezători “da, există un dincolo!” – Sigur, dacă învierea ar fi o amăgire, bieții de ei ar trebui compătimiți. În același timp, poate ar trebui observat că respingerea posibilității învierii îl lasă pe unii cu o înțelegere minusculă a existenței prezente.

Nr 2. Când au auzit ei de învierea mortilor, unii iși bateau joc, iar alții au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.” (Fapte 17:32) – Bullying contra apostolilor? Hmm, n u doar. Că morții urmează să fie înviați – așa ceva părea de necrezut în dreptul epicurienilor și stoicilor – auditoriul pentru acel moment al apostolului Pavel. Dar la fel de greu de acceptat era și apăsătoarea ideea că existența li s-ar putea curma PENTRU TOTDEAUNA. Găselnița perfectă: nemurirea..! Poate e ciudat să descoperi că primul care a spus acest lucru a fost diavolul: „Hotărât că nu veți muri” (Ge 3:4), ca opus al cuvintelor lui Dumnezeu – dacă nu veți asculta „veti muri negreșit” (Gen 2:17) – Pentru un motiv sau altul, lumea a fost mereu mai dispusă să creadă minciuna că sufletul este nemuritor, și mai puțin pregătită să accepte adevărul biblic al învierii trupului. Deși…

Nr 3. (Dumnezeu este…) singurul care are nemurirea…! (1Timotei 6:16) – Da, exact! Singurul nemuritor este Dumnezeu, El posedă în Sine viaţă fără sfârşit, originară, nederivată, în timp ce toate fiinţele create sunt muritoare. – Cineva poate susține teoria ancestrală a sufletului nemuritor, dar această susținere o fi adevarată? Vei zice da, pentru că…

Nr 4. “Domnul Dumnezeu l-a fãcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Gen 2,7) – Textul se mai numește ecuația facerii: “Țărână”+”Suflare de viață” = ”Suflet viu”, în care.. “Țărână” = trupul / constituția fizică reprezentată de carne, sânge și oase. ”Suflare de viață” = principiul de viață, scânteia energizantă a vieții; energia divina care animă ființa și care sustine intelectul, emotiile, dorintele si gandurile omului; forta invizibila a vietii. Iar ”Sufletul viu” = persoana în intregime, întreaga ființă umană. – Știu că ai fost tentat să crezi că ”Suflare de viață” este sufletul imaterial și nemuritor implantat în trup. Nu. Este doar energia ce te-animă… și nu entitatea conștientă de sine și cu capacitate de a se proiecta pe sine in timp si spatiu. – Ideea cu sufletul nemuritor este doar un import filozofic nefericit, sosit în creștinismul târziu, de la păgânii greci (Platon). – Când mori nu zbori la ceruri. ”Suflarea de viata” se reîntoarce la Dumnezeu, Cel care a dat-o. Trupul se întoarce in tarana pamantului. Totul intră în silențio stampa, ca într-un somn fără vise – până la…înviere!

Nr 5. “Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic…” (Ecl 9,5) – Nu le e foame, nu le e sete, nu știu nimic, nu pretind nimic, nu doresc nimic, pentru că la moarte, oamenii adorm liniștiți în mormânt până în ziua trezirii lor, la înviere. Nu în vacanță prelungită la stațiunea cerească (alias rai), nici la saună arzătoare în terme subpământene (alias iad). Nu o continuare a vieții pe undeva. – Un somn ca acel mers la culcare, seara, obositi, pentru a ne trezi a doua zi, dimineata, iar cele 8-9 ore de somn par a fi fost ca un moment, ca o clipa, ca o secunda. Când au trecut…?

Nr 6. (Isus…) le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn. Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, se va face bine. Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.” (Ioan 11,11) – Isus descrie moartea ca pe un somn cu tot ce caracterizează această stare: inconştienţă; o oprire de la toate activităţile vieţii; o blocare a gândirii conștiente; o odihnă continuă până la deșteptare; o împiedicare de asociere la activităţile celor treji; o stare lipsită de emoţii și de durere…

Nr 7. Isus: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. (Ioan.11:25) – După faza de somn a morții, urmează faza vieții noi a celor înviați. Desigur, pentru cei aflați în legătură mântuitoare cu Cel ce se declară pe Sine – Dătătorul de viaţă – Isus Hristos. Dar, pentru aceasta, credinţa în El ar trebui să devină o prioritate absolută.

Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro


Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings