RON DESANTIS. EXPLOZIA CATOLICISMULUI ÎN AMERICA. BIBLIA DESPRE CATOLICISM

Recentele alegeri parlamentare americane au adus în prim-planul politicii americane o nouă stea, care urcă rapid pe firmamentul politic – republicanul Ron DeSantis. El s-a încoronat din nou guvernator al Floridei, și aceasta într-un mod entuziasmant. Obositorul și controversatul Donald Trump, prins în mega-păienjenișul scandalurilor de tot felul, are de ce să se teamă.

Alegerile prezidențiale din 2024 din America îl dau ca favorit din partea republicanilor pe DeSantis! Deși și-a trâmbițat intrarea în cursa electorală, mulți îl văd deja pe Trump pe linie moartă. Și nu doar pentru că, înțelegând mersul istoriei, magnatul media Rupert Murdoch (deținătorul postului TV Fox News și al ziarului New York Times) și multivalentul Elon Musk, recentul proprietar al Twiter, și-au anunțat deja susținerea pentru DeSantis, ci și pentru că DeSantis joacă sub steag… catolic! Ca, de altfel, multe nume de prim rang din administrația americană! Și ca alți 25% dintre americani (cf. sondajului Gallup 2020)! DeSantis nu este primul catolic care aspiră la cea mai înaltă poziție politică americană! Drumul fusese deschis de John F. Kennedy, primul președinte catolic american. Dacă în anii 60 a fost o surpriză de proporții, acum este deja o normalitate!

Chiar dacă actualul președinte, Joe Biden, este doar al doilea președinte catolic din toată istoria americană! Să urmeze imediat un al treilea? Asta chiar înseamnă ceva! Hmm, când te gândești că în 1776 catolicii reprezentau mai puțin de 1% din populația națiunii…! Mai mult decât atât, puritanii, primii locuitori europeni ai noului continent, erau pe poziții ireconciliabile cu Biserica Romano-Catolică! Un fapt istoric, relevant pentru relațiile tensionate, a avut loc cu ocazia construirii monumentului primului președinte american, George Washington.

Monumentul, făcut din granit, marmură și gnais, este cea mai înaltă structură din rocă și cel mai înalt obelisc din lume, având o înălțime de 169,294 metri. Acesta a fost proiectat de arhitectul Robert Mills în anii 1840. Construcția în sine a început în 1843, dar a fost terminată abia în 1894, la aproape 30 de ani după moartea arhitectului. În 1854, când construcția turnului ajunsese în impas financiar, Papa Pius al IX-lea a donat o uriașă bucată de marmură neagră, foarte prețioasă, pentru continuarea lucrărilor.

Numită până astăzi Pope’s Stone, ea a fost distrusă în primele ore ale dimineții de 6 martie 1854, de o mulțime înfuriată condusă de un membru al partidului anticatolic Nativist American Party! Bucățile de marmură sfărâmate au fost aruncate apoi în Potomac, râul care trece prin capitala americană! Aceasta a demonstrat atitudinea de o ostilitate extremă față de biserica ce se arătase, de-a lungul secolelor, atât de necruțătoare cu cei care nu se supuseseră în mod absolut puterii politice și religioase a Romei catolice.

De fapt, America fusese întemeiată tocmai de cei care își căutaseră refugiul departe de persecuția de pe continentul european. În timp însă, pozițiile radicale s-au moderat! Migrația secolului al XX-lea, în mod special cea irlandeză, germană și poloneză și, mai recent, migrația latino-americană, a început să rescrie configurația socială și religioasă americană! Tensiunile, ce păreau ireconciliabile, au început să fie remodelate, pentru ca, în 1984, în timpul președintelui Ronald Regan, să aibă loc stabilirea relațiilor oficiale dintre Washington și Vatican, prin deschiderea de ambasade în ambele capitale!

Să nu uităm că Regan era protestant, aparținând Bisericii Prezbiteriene! Ascensiunea catolicismului și influența lui în America erau de acum un adevăr care nu mai putea fi ignorat! De fapt, actuala influența catolică, atent cultivată și puternic susținută prin mass media deținute de moguli de presă catolici, depășește cu mult, ca importanță, procentul de 25% din populație!

Aceasta i-a dus pe mulți cu gândul la cartea Apocalipsa: „Rana de moarte fusese vindecată. Și tot pământul se mira după fiară” (13:3). Nimeni nu se aștepta la o asemenea ascensiune fulminantă, privind în urmă la un întreg secol al IX-lea de declin și de neputință generat de Revoluția franceză! Tocmai de aceea cuvintele Bibliei merită toată atenția! Și aceasta pentru că evenimentele descrise au o traiectorie interesantă chiar în zilele noastre!

Vezi și materialul următor pentru o perspectivă biblică mai amplă:

TOP 7 LUCRURI DIN BIBLIE DESPRE CATOLICISM

Nr 1. Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă (Apocalipsa13:1) Ia în calcul că într-un material profetic descrierile sunt simbolice. Marea reprezintă popoare sau neamuri (Apocalipsa17,1.2.8; Daniel7,2). Balaurul este diavolul (Apocalipsa12:7). Diavolul îi încredinţează unei fiare, adică unei anume entități religioase (Daniel7,3) autoritatea lui malefică. Pronunțându-se cu privire la identitatea fiarei, teologi precum Irineu din Lyon, Hippolit din Roma, Wycliffe, Hus, Luther, Melancthon, Knox, Wesley, Roger Williams, William Miller sau sir Isaac Newton au susținut că fiara reprezintă Papalitatea. Lucrări teologice și comentarii serioase precum Barnes, Cambridge, King, Expositor’s, Parker, Clark s-au alăturat susținerilor acestora. Persecutând și omorând milioane și milioane de credincioși opozanți, prin mâna înfiorătoarei Inchiziții, sau atribuindu-și titluri neautorizate de Scriptură (Daniel7,25), această autodeclarată succesoare a apostolului Petru ar fi entitatea politico-religioasă în discuție.

Nr 2. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare (Apocalipsa 13:2) Scripturile iudaice (Daniel7) au redat – folosind simbolistica unor animale sălbatice – caracterul crud al marilor împărății ale antichității: leul=Babilon; ursul=Medo-Persia; și Leopardul=Grecia. Succedându-le pe cele trei, fiara din Apocalipsa și-a însușit și a multiplicat caracteristicile proeminente ale acestora. Apoi, ”Din ruinele Romei politice s-a ridicat marele imperiu politico-religios, în făptura uriaşă a Bisericii Romane” (A. C. Flick, The Rise of the Mediaeval Church [1900], p. 150). Păgânismul ceda locul unui creştinism sincretist, îmbibat cu elemente neopagâne. Capitala sistemului papal a fost aceeaşi cu cea ocupată de Imperiul Roman în vremea apogeului său. Pontifii romani au fost succedaţi de cardinali, pontiful suprem a fost urmat de papă. Zeii inferiori au cedat locul sfinţilor şi al Mariei, templele au devenit biserici. Legile romane şi barbare au devenit legi creştine, imperiul a cedat locul lui Bisericii universale. Împăraţii romani au cedat papilor titlul de pontifex maximus. Constantin a cedat papei Silvestru palatul Lateran – vechiul palat al cezarilor, locuinţa unor monştri de felul lui Nero şi Diocleţian. Acest palat a fost locuinţa papilor până în Evul Mediu târziu, chiar dacă din sec. VI a apărut reşedinţa de lângă biserica Sf Petru din Vatican.

Nr 3. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară (Apocalipsa 13:3) În 538 d.Hr., după ce asediul barbar al ostrogoților asupra Cetății Eterne a fost respins, episcopul Romei a fost ridicat la rang de cap al creștinătății! Domnia catolicismului n-avea să fie deranjată serios în următorii 1260 de ani ai Evului Mediu Întunecat! Dar în 1798, papalitatea primea o rană de moarte din partea Franței! Generalul lui Napoleon – Berthier – l-a luat pe papa prizonier și a proclamat sfarsitul domniei politice papale! Papa urma să moară în exil! Capul fiarei părea rănit ca de moarte! Rana si-a început vindecarea abia în secolul trecut, cand concordatul lui Mussolini a restaurat teritoriul Vaticanului si a facut ca Roma sa recastige terenul puterii geopolitice. Cu răbdare şi cu strategia schimbată, de la agresivitate la diplomație, Vaticanul a început să influenţeze lumea modernă și s-o facă să se mire! Începând cu pontificalul lui Ioan XXIII şi deschiderea Conciliului Vatican II (1960) la care se raportează catolicismul contemporan, papalitatea a făcut progrese şi mai mari, implicându-se tot mai mult în controlul asupra vieţii Bisericii, în activităţi de dezmembrare a lagărului comunist, în legături diplomatice cu Statele Unite sau în dezvoltarea strategiilor ecumenice pentru unirea bisericilor sub Roma! Spre deosebire de timpurile medievale, papii de astăzi ies din palatul lor şi vizitează lumea, fiind aclamaţi ca nişte megastaruri.