Ca oameni – suntem interesați dar și preocupați de viitor! Și… de sfârșitul lumii! Întotdeauna am fost. Dar astăzi – mai mult ca oricând altă dată! Și nu doar datorită curiozității noastre bolnăvicioase ci și pentru că viitorul a venit peste noi! Prea repede..!
Planeta se supraîncălzește – Organizația Mondială a Meterologiei (OMM) descrie situația ca fiind „cronica haosului climatic” – ultimii 8 ani fiind cei mai călduroși ani înregistrați vreodată în istoria planetei! Poluarea depășește orice limită. Biodiversitatea este în declin. Extincția în masă a speciilor se vede cu ochiul liber. Dezpăduririle sunt fără limită. Deșertul își lărgește hotarele. Are loc o epuizare constantă a resurselor de apă.
Explozia demografică – am depășit deja 8 miliarde. Consumăm în exces resursele planetei și totul în numele progresului. Psihozele și bolile autoimune cresc exploziv, bolile infecțioase nu mai răspund la antibiotice iar virușii noi, eliberați de permafrostul dezghețat, conduc la pandemii devastatoare. Crizele alimentare și inflația fac parte din decor. Conflictele armate au escaladat. De moralitate și umanitate aproape nu mai este loc… Iar religia – de nerecunoscut, în ciuda cunoștințelor scripturistice la îndemână..!
Sună apocaliptic, nu?
Ultimele două decenii cinematografice au adus pe scenă o serie de filme apocaliptice, inspirate de profețiile incașe sau de dezastrele naturale generalizate – ex filmele „The Day After Tomorrow” sau „2012” sau „Last Day on Earth”! – sau inspirate de speranța de o o lua de la capăt într-un alt colț al Universului, nu înainte, însă, de a avea de-a face cu extratereștri înfricoșători! Unele dintre ele exprimă speranță dar, cele mai multe, sunt de un pesimism descurajator!
De unde această efervescență cinematografică cu privire la finalul istoriei pământului, în toate formele imaginației regizorilor hollyoodieni și nu numai? Să fie vorba de o teamă psihotică față de un viitor necunoscut sau doar o parodiere a unei așteptări utopice?
Surprinde din ce în ce mai mult o căutare a viitorului în descifrarea înscriselor religiilor antice egiptene și incașe, în scrierile sacre indiene și mesopotamiene, în numerologie și în astre, în zodiac și lumea spiritelor dar, prea puțin încercăm să urmărim firul istoric și viitorul, în ceea ce a fost cunoscută ca fiind cea mai de încredere scriere a lumii – Biblia!
Un studiu, făcut cu mai mulți ani în urmă, cu privire la acuratețea împlinirii divrerselor predicții, ale profețiilor, ale catrenelor lui Nostradamus sau ale altor declarații cu privre la viitor, au avut un grad de împlinire de aproximativ 3%!
Statistic, aceasta se încadrează în marja de eroare sau împlinirea lor poate fi catalogată ca întâmplare sau hazard! Aceasta înseamnă că oricare dintre noi are șansa ca din 100 de predicții facute, 3 dintre ele să se împlinească! Aceasta în niciun caz nu ne transformă în profeți ci pur și simplu se încadrează la… întâmplare!
Studiul a mers mai departe cu analiza profețiilor biblice! Rezultatul – acuratețea împlinirii profețiilor biblice este de 100%! Profeții făcute cu 2500 de ani înainte, de profetul Daniel – s-au împlinit cu o exactitate fascinantă! Mai bine de 300 de profeții ale Vechiului Testament cu privirea la nașterea și viață pământeană lui Hristos, s-au împlinit toate, fără nicio exceție!
Profețiile din cartea Apocalipsei lui Ioan se încadrează în aceleași coordonate! Așa că dacă ne interesează viitorul – ar trebui să ne întoarcem la Biblie!
Ucenicii lui Hristos, preocupați ca și noi de viitor, l-au întrebat într-o ocazie pe Maestrul lor: “Spune-ne…care va fi semnul sfârșitului..?”(Matei24:3) Isus Hristos le-a oferit un răspuns cuprinzător, clar și pe mai multe coordonate. Dar, în același timp, le-a și îndreptat mintea spre ceva mai…înalt!
Poate ar fi bine să afli perspectiva Sa – urgent! Scenariile hollywoodiene pălesc în fața perspectivei inimaginabile și totodată plină de speranță a Bibliei.
Găsești perspectiva Bibliei în materialul următor:
TOP 7 LUCRURI DIN BIBLIE DESPRE SFÂRȘITUL LUMII
Nr 1. La vremea sfîrşitului… cunoştinţa va creşte (Daniel 12:4) Poate gândești că respectivele cunoștințe au de-a face cu faptul că cca 90% din oamenii de stiinta din toate timpurile sunt în viata acum. Însă nu aceasta este prima aplicație a referinței biblice. Cunoștința crescută este cu privire la faptul că adevărurile cuprinse în profeţiile Scripturii vor deveni usor accesabile. Știința doar a făcut posibilă larga răspândire a soliilor profeţiilor, între care cea despre apropiata revenire a Domnului Hristos, este cea mai palpitantă! Da, din nefericire, îngerul cu mesajul de la Dumnezeu i-a spus lui Daniel ca va fi o crestere in cunostinta, nu și-n întelepciune…
Nr 2. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. (Matei 24:6) Niciodată n-a fost mai vizibil faptul că un neam se va scula împotriva altui neam (MAT 24.7) ca în zilele noastre. O singură scânteie a neatenției diplomatice poate aprinde războiul pe o rută mult mai periculoasă – cu Iranul – aspirant consecvent la deținerea de focoase nucleare. Turcia este din ce în ce mai supărată pe îndrăzneața Grecie din motive teritoriale prin Marea Mediterană – deși ambele sunt membre NATO. Kârghizstan nu mai suportă pe vecinul Tadjikisdan. Corea de Sud este amenințată continuu cu rachete nucleare de rudele comuniste de la Nord. Japonia își revendică insulele Kurile de la Rusia, ca să nu mai vorbim că Rusia anexează regiuni întregi de la Ucraina…!
Nr 3. Pe alocuri vor fi mari cutremure de pămînt, foamete şi ciumi (Luca 21:11) Pământul se scutură neliniștit. Evaluarea de la jumătatea lunii ianuarie a anului 2023 – se înregistraseră pe glob 782 de cutremure în raport cu ultimele 7 zile, 3884 cutremure raportate la ultimele 30 zile și 49.580 în ultimele 365 zile..! Organisme internaționale prestigioase precum Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială par să nu mai contenească în a avertiza cu privire la intrarea in recesiune a economiilor lumii. Ca să enumerăm doar cea mai cunoscută plagă, Covid 19. Ravagiile făcute au însemnat 668 milioane – număr total de cazuri consemnate, plus un număr 6,73 milioane decese…!
Nr 4. Se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni (MAT 24.24) Poate știai. Hindușii cred că trăim în ultima eră si ca Vishnu, un membru al trinității hinduse, va reveni pe pământ. O verificare a scrierilor din Qur’an ne arata ca, de fapt, și islamul predica a doua venire. Prietenii evrei încă așteaptă venirea lui Mesia, prima venire! Chiar si jainismul si zoroastrismul își așteaptă dumnezeii. Un coreean – Sun Myung Moon – susține ca este Hristos! Indiferent cum s-ar numi, sau din orice țară sau cultură ar apărea, „Dacă vă va zice cineva …: ‘Iată, Hristosul este aici’ sau ‘Iată-L acolo’, să nu-l credeţi” (Marcu 13.21). Dacă totuși o veți face, aceasta înseamnă ” (alipire) de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1TIM 4.1). Pentru că atunci când va veni Hristos, adevăratul Hristos, „orice ochi îl va vedea” (Apocalipsa 1:7)
Nr 5. (Oamenii vor fi) bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi (Romani 1:30)
Nr 6. …veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt… va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi (Mate 24:15.21) Sigur ai auzit de un misterios semn al fiarei, 666. Biblia spune că va veni un timp când „nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei.. ” (Apoc 13.17). Îți las în comentarii un link. Când îl vei accesa vei ajunge să înțelegi mai multe despre instituția pe care Hristos o vedea ca pe o veritabilă „urâciune”. Ea se va reactiva vizibil la „vremea sfârșitului”…
Nr 7. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul (Matei 24:14) În acord cu organizația creștină Wycliffe Global Alliance (www.wycliffe.net/resources/statistics/), la nivelul anului 2022 Scripturile creștine puteau fi accesate – dacă s-ar dori – în 3589 de limbi ale lumii, de către 7.14 miliarde de oameni, ceea ce înseamnă aproximativ 97% din populația lumii. Deci, unde ne aflăm pe harta timpului în raport cu „sfârșitul lumii”..? Mi-aș dori ca ideea de sfârșit al lumii să nu te copleșească… Dumnezeu a promis că sfârșitul acestei lumi să fie, de fapt, începutul unei lumi noi. Cu El, și cu întreaga suită a celor deosebiți și curați… !
Dacă preferi o discuție personală, îți putem facilita o întâlnire cu un reprezentant din zona ta.
În acest sens, pentru stabilirea detaliilor concrete (ziua, ora etc.) ne poți contacta aici, pe chat, sau la adresa de email contact@opiniaproduction.ro
Adaugă comentariul tău și ia parte la conversație
GIPHY App Key not set. Please check settings