in

11. Experiența Mântuirii

I. Înainte de convertire

A. Căderea în păcat  

Opera creaţiunii a reuşit perfect Gen 1,31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune

Omul nu păcătuia; asculta de Dumnezeu din dragoste. ECL 7. 29…. Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană…

Împrejurările căderii în păcat Gen 3,1-6 Şarpele era… şiret…El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu …să nu mâncaţi…?”… Căzând în păcat, omul a călcat porunca ROM 5. 12…. printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea…

B. Starea păcătoasă înainte de convertire

Afectat de păcat, omul zace în groapa păcatului. PSA 51. 5. Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.Ulterior căderii, omul face doar rău ROM 3:12 Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele…

Urmare a păcatului, omul este mort d.p.d.v. spiritual ROM 6. 23. Fiindcă plata păcatului este moartea…

De ce plata păcatului este moartea? ISA 59. 2.  nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru…

Omul nu poate produce singur transformarea autentică în vederea săvârşirii binelui IER 13. 23. Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?

E posibil ca omul să spere ca prin eforturile lui să devină bun, dar de fiecare dată sfârşeşte cu o cădere mai dureroasă. 

ECL 7. 20.Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

ROM 7. 21. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine

C. Planul divin de salvare

Toate faptele bune făcute de om cu scopul de a fi mântuit, de a intra iar în graţiile  lui Dumnezeu nu îi folosesc…

ROM 3. 20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii…

Planul divin de salvare a fost întocmit (preventiv) din veşnicie

Efeseni 1,9.10… planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi…

MAT 18. 12. Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?

Prima afirmaţie cu privire la planul divin de salvare Gen 3,15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei…

Planul divin prevede 

a) Împăcarea lui Dumnezeu cu lumea 2 Cor 5,19 Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor…

b) Mântuirea omului IOA 3. 16. Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

c) Înlăturarea rebeliunii din univers Rom 8,19-21…firea… va fi izbăvită din robia stricăciunii…

d) Justificarea lui Dumnezeu faţă de univers Romani 3,4 Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor când vei fi judecat…

e) Înălţarea legii, ca expresie a voii Sale Isaia 42,21Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o Lege mare şi minunată…Pentru realizarea planului, Dz trebuia să devină om Ioan 1,14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi…

Pentru a rupe reacţia în lanţ a păcatului, Cineva trebuia să trăiască o viaţă fără de păcat EVR 4. 15.Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în  toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

De ce era nevoie ca Isus să moară EVR 2. 14…. prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul..

Golgota – punctul culminant al planului mântuirii Ioan 19,30 „S-a isprăvit!”. Apoi Şi-a plecat capul , şi Şi-a dat duhul

D. Rolul legii

Ascultarea de porunci nu constituie un merit pentru dobândirea mântuirii LUC 17. 10. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem.”  

Funcţiile legii

a)  Norma vieţuiriI ROM 2. 18…ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege…

b) Serveşte ca o oglindă pentru viaţa spirituală IAC 1. 23. 24.25 Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;   şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

c) Legea e un mijloc de convertire GAL 3. 24. …Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

d) Devine criteriul de confirmare a stării de armonie cu Dumnezeu

1IO 2. 3.4. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. 

e) Aduce cunoştinţa păcatului (deşi nu are nici o putere să-l înlăture). În absenţa legii, păcatul nu poate fi consemnat cu exactitate. ROM 7. 7…. păcatul nu l-am  cunoscut decît prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”   

f) Provoacă nevoia după Mântuitor

ROM 7. 24. O, nenorocitul de mine! cine mă va izbăvi…? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!…

Nu e putere pentru ascultare adevărată în lege. Muntele Sinai nu e bun fără Muntele Calvar. ROM 8. 3. Căci, lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească o făcea fără putere, Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimiţînd din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,   

Dumnezeu a dat legea evreilor după ce i-a răscumpărat. Fără harul de a fi eliberaţi, nu ar fi existat nici o lege. EXO 20. 1.2.  Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis:  „Eu  sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

E. Isus Hristos – Ispăşitorul şi Răscumpărătorul

Hristos – Ispăşitorul

IOA 1. 29. Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

Hristos – Răscumpărătorul GAL 3. 13.Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi… 

Isus – Neprihănirea noastră 2CO 5. 21. Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Isus – Singurul Mântuitor FAP 4. 12. În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu  este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.”  

Isus a suferit moartea pentru toţi EVR 2. 9. … El să guste moartea pentru toţi.

Isus a purtat blestemul meu pe nemeritate GAL 3. 13. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn”  

Viaţa Lui curată poate înlocui viaţa mea  murdară. ISA 53. 12…. S-a dat pe Sine însuşi la moarte … a purtat păcatele multora …Ascultarea Lui va pute fi pusă în contul păcătosului care se pocăieşte  ROM 5. 19. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

Ipoteza a). Isus nu a avut avantaje superioare nouă în lupta cu păcatul. El a avut trup ca al nostru, cu toate slăbiciunile caracteristice după 4000 de ani. Deosebirea e că El avea natură spirituală. Altfel, nu ne putea servi ca Mântuitor, căci cu fire păcătoasă, El Însuşi ar fi avut nevoie de un mântuitor EVR 2. 17. Prin urmare, a trebuit să Se asemene  fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Se poate spune că dacă a avut natură spirituală, nu ne poate fi nouă de ajutor, căci nu înţelege ce înseamnă puterea ispitei. Numai că el a avut de înfruntat o ispitire şi mai mare, aceea de a folosi natura sa divină pentru a-şi rezolva nevoile; exerciţiul divinităţii exercitat de-a lungul veşniciei trebuia să-l ignore. Această ispită era mult mai mare. 

Ipoteza b) Susţine că Isus ar fi avut şi El atracţii din interior către cele fireşti, pe care le-ar fi biruit în totalitate. În acest caz, ce am spune despre calitatea Sa de Mântuitor, tentat de cele lumeşti?  

II. Convertirea ( îndreptăţirea atribuită) / ( Arvuna Duhului – 2CO 1. 22.  )

F. Credinţa  

Credinţa. Definiţie. EVR 11. 1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Dumnezeu dă fiecărui om o măsură de credinţă. ROM 12. 3…. măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.Credinţa = darul Duhului, nu roada omului PSA 27. 8.  Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” şi Faţa Ta, Doamne, o caut. 

Credinţa poate fi mai mare sau mai mică LUC 17. 5. Apostolii au zis Domnului: „Măreşte-ne credinţa!”   

Credinţa creşte în urma auzirii Cuvântului ROM 10. 17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos. 

Prin credinţa în sângele vărsat, omul e socotit ca şi cum n-ar fi păcătuit niciodată, găsind astfel  eliberare IOA 3. 36. Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa… 

Fără credinţă nu putem fi plăcuţi lui Dumnezeu; mai mult, se poate pierde mântuirea EVR 4. 2…cuvîntul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.  

Dacă ne exercităm credinţa, dificultăţile vor fi depăşite. MAR 11. 23. …dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

G. Predarea / „Partea mea”

Hristos mă acceptă chiar aşa cum sunt 2CO 8. 12…. darul este primit, avîndu-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.

Din moment ce omul e mort în păcatul lui, chiar şi îndemnul iniţial către o viaţă mai bună trebuie să vină tot de la Dumnezeu Ioan 1,9  Lumina aceasta era adevărata Lumină , care luminează pe orice om venit în lume

Această lumină, într-o manieră în care doar Dumnezeu cunoaşte, penetrează întunericul inimii omeneşti şi produce prima scânteie de dorinţă după Dumnezeu. Dacă sufletul începe să caute după El, Tatăl îl va atrage, şi va trece de la moarte la viaţă. Prima dată vine salvarea, apoi răspunsul credinţei, influenţat de Duhul Sfânt. Ioan 6,44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl… APO 3. 20. Iată, Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el… 1Cor 12,3 Nimeni nu poate zice: „Isus e Domnul” decât prin Duhul Sfânt

Chiar şi dorinţa de a ne pocăi vine de sus. Dumnezeu îmi generează regretul pentru păcat şi dorinţa de a primi iertare PSA 27. 8.  Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” şi Faţa Ta, Doamne, o caut. PLI 5. 21.  Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce!

După îndemnurile primare ale Duhului şi în faţa legăturilor fine ale iubirii Lui, omul trebuie să capituleze , să-şi supună voinţa. Acest act de supunere (iniţiat deci de El) face posibil pentru El să reverse rezervele milei Sale. ROM 2. 4. … Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Nu avem deci de a face cu contribuţii omeneşti care, adunate cu contribuţiile cereşti să facă eficientă mântuirea, ci avem de a face cu atitudinea sufletului care răspunde propunerii iniţiale a harului. Nu poate fi vorba nici de o reabilitare de sine prealabilă a pretendentului la mântuire pentru a primi favoarea Sa   FIL 2. 13… Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea EFE 2. 8.9. Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Nici un om nu se poate goli / supune / „răstigni” pe sine de el însuşi. Trebuie rugat Domnul să facă aceasta pentru noi ROM 6. 6… omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El …  

Uneori se crede că trebuie să ajungem întâi destul de buni pentru a fi primiţi de El. Nu e aşa. El cheamă. Partea mea: să răspund invitaţiei Lui.  Nu ne schimbăm vieţile ca să putem veni la El. Noi venim la El (atraşi de Duhul Sfânt) aşa cum suntem. IOA 6. 37. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară… 

Adevărul e că păcătoşii nici nu pot merge la Isus, ci El vine la ei Gen 3,8.9 …s-au ascuns de Faţa Domnului…Dar Domnul a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti ?” Luca 19, 5 Zachee, …, astăzi trebuie să rămân în casa ta… 

Contactul cu sacrificiul lui Isus – Mielul lui D-zeu  – produce   părerea de rău datorată faptului că am zdrobit inima Marelui Prieten, Mântuitorul. Revelarea bunătăţii Lui poate duce pe om la pocăinţă. 2CO 7. 10. În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire…  

Omul recunoaşte că este păcătos şi mărturiseşte păcatul. 1IO 1. 9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 

Are loc primirea Lui în inima omului (predarea ). ROM 12. 1… aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 

Condiţia ce trebuie – deci –  îndeplinită de cel ce va fi mântuit: să creadă că în virtutea sângelui vărsat de Domnul, el e socotit ca şi cum n-ar fi păcătuit niciodată, găsind astfel  eliberare EFE 3. 12. În El avem, prin credinţa în El slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere. 

De la acest punct înainte, omul are ca responsabilitate să fie dispus să facă tot ceea ce îi va cere Hristos LUC 14. 33. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.

H.  Iertarea  

Dumnezeu chiar iartă păcatele. Singurul păcat pentru care nu poţi fi iertat e cel pentru care nu te rogi.

EVR 8. 12…le voi ierta nelegiuirile; şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor. PSA 86. 5. Căci  Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă. IER 3. 22. „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi şi vă voi ierta abaterile.”

Motivul pentru care Dumnezeu iartă 2PE 3. 9. Domnul … doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Iertarea e gratis, dar nu ieftină. Acostat viaţa lui Isus. IOA 3. 16.. Dumnezeu …a dat pe singurul Lui Fiu… PSA 130 4. Dar la Tine este iertare ca să fii de temut.

Iertarea lui Dumnezeu nu e limitată, dar posibilităţile noastre de a-I accepta iertarea sunt limitate MAT 18. 21. 22… „Doamne, de cîte ori să iert pe fratele meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte.

Un singur păcat nu se poate ierta: hula contra DSf MAR 3. 28.29 …toate păcatele şi toate hulele, pe care le vor rosti oamenii, li se vor ierta;   dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”  

I. Naşterea din nou / pocăinţa.   

Nota. Noi putem nutri ideea că suntem mai buni ca alţii şi n-am avea mai mare nevoie decât alţii de pocăinţă. Însă, cum la scoală nu e mare diferenţă între nota 1 şi nota 4 în ce priveşte promovarea, tot aşa, între noi şi un criminal, într-un anume sens nu e foarte mare diferenţă în ce priveşte mântuirea (nici eu,cu micile mele păcate şi nici el, cu odioasele lui păcate, nu putem avea parte de cer). Când realizăm aceasta, am făcut poate primul pas către pocăinţă 

Rezultatul întristării după voia lui Dumnezeu produce o mare schimbare în om 2CO 7. 11…întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frămîntare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mînie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă!…

Schimbarea miraculoasă e numită naşterea din nou IOA 3. 5.Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Datorită păcatului, toţi au nevoie de naşterea din nou 1CO 15. 46. Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă.

Naşterea din nou = lucrarea Duhului Sfânt ce produce o schimbare de atitudine faţă de Dumnezeu şi creează o nouă capacitate de a-L cunoaşte.2CO 5. 17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus… EZE 36. 26.27 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. PSA 51. 10. Zideşte în mine o inimă  curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

Pocăinţa = părere de rău pentru păcat şi întoarcere la Dumnezeu.ISA 55. 7. Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui…

Naşterea din nou nu e o ajustare a vieţii vechi, ci o transformare radicală. A deveni creştin nu înseamnă să fii un pic mai bun; e o viaţă total nouă.  MAT 9. 16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche…

Naşterea din nou constă în „moartea” omului vechi ROM 6. 6… omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El …  Bunătatea lui Dumnezeu „împinge ” la pocăinţă ROM 2. 4. … Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?Schimbarea  se petrece în inimă, este o schimbare internă EZE 18. 31. Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?

Schimbarea internă este demonstrată de manifestări externe LUC 19. 8.  Zacheu … I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor… FAP 19. 19…unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars înaintea tuturor…

Naşterea din nou nu trebuie să se petreacă neapărat în mod brusc IOA 3. 8. Vîntul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” 

Cineva poate fi născut din nou prin cuvântul lui Dumnezeu 1PE 1. 23. ..fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămînţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămîne în veac.

Naşterea din nou şi pocăinţa sunt experienţe continue, nu doar odată LUC 9. 23.Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Pot fi situaţii în care chiar oameni religioşi nu sunt născuţi din nou; ei pot cunoaşte mii de lucruri despre Dumnezeu, şi totuşi să nu-L fi cunoscut pe El.  1CO 15. 34…. Căci sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu…LUC 11. 39. „Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului.., dar lăuntrul vostru este plin…de răutate. ROM 2. 28. Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu

Cei ce nu se pocăiesc vor pieri LUC 13. 3. …dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri 

Nu se ţin la socoteală vremurile de neştiinţă Fapte 17,30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască

Bucuria cerului la pocăinţa unui om LUC 15. 10…. este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.

Nu toţi vor dori să intre în experienţa naşterii din nou OSE 5. 4. Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor, căci un duh de curvie este în inima lor, şi nu cunosc pe Domnul!

A fi născut din nou nu implică un miraculos transplant în creier în sensul unei „spălări a creierului”; noi ne începem viaţa de după naşterea din nou cu o întreagă bibliotecă de imagini păcătoase în minte (la care am meditat înainte de convertire), care nu mai trebuie încurajate / hrănite apoi.2 Petru 3,18 creşte-ţi în harul şi în cunoştinţa Domnului…

Naşterea e începutul vieţii. Dar urmează creşterea. Fără creştere, ce folos are naşterea? „Copilul” va trebui să devină „adult”

1 Petru 2,2 să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire

J. Îndreptăţirea

Baza pe care e garantată neprihănirea  EXO 12. 7. Să ia din sîngele lui, şi să ungă amîndoi stîlpii uşii şi pragul de sus al caselor …ROM 5. 19. ..după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

Îndreptăţirea propriu zisă ZAH 3. 4. Iar îngerul, luînd cuvîntul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!”LUC 15. 22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea…

Atribuirea îndreptăţirii are loc prin credinţă. Neprihănirea atribuită  = „actul” ce ne dă dreptul de a intra în cer HAB 2. 4…. cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. ROM 4. 23. 24 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”;   ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus ROM 5. 1. … suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă 

Momentul îndreptăţirii păcătosului GEN 15. 6. Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit  lucrul acesta ca neprihănire.PSA 32. 1.Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!

Îndreptăţirea la acest nivel nu înseamnă  „a fi făcut neprihănit/ drept”, ci a fi declarat îndreptăţit, o declaraţie absolută prin care păcătosul care se căieşte de păcatele sale i se acordă statutul de om neprihănit TIT 3. 7…  socotiţi neprihăniţi prin harul Lui…  ROM 6. 11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi  faţă de păcat, şi vii  pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

Oamenii ar putea fi îndreptăţiţi prin păzirea legii dacă ar asculta de ea în mod desăvârşit. (Numai că aceasta rămâne o simplă ipoteză nereală). Separat de Hristos, noi nu putem avea neprihănire GAL 2. 16.Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. FIL 3. 9. şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Lucruri ce pot fi făcute pentru a rămâne îndreptăţiţi LUC 9. 23.Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Pentru dobândirea neprihănirii nu trebuie plătit ceva ROM 3. 24.  Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.

La lucrarea îndreptăţirii Biblia se referă (și) la lucrarea botezului LUC 7. 29. Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan

Acceptarea lui Hristos ca neprihănirea a noastră generează pace ROM 5. 1. Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. ISA 32. 17. Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihnă şi liniştea pe vecie.

Neprihănirea prin credinţă nu trebuie să fie o scuză pentru trăirea în păcat ROM 6. 1. 2  Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am  murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

Motivul pentru care nu a dobândit Israel neprihănirea ROM 10. 3. … întrucît … au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi…

Sfatul lui Dumnezeu pentru timpul prezent în legătură cu îndreptăţirea păcătoşilor APO 3. 18. te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii…

Orice altă modalitate de a obţine neprihănirea, alta decât prin Hristos – adică prin fapte – este înfierată de Biblie IOA 10. 1. „Adevărat, adevărat vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tîlhar.

Iertarea păcatelor şi îndreptăţirea prin credinţă: experienţe de nedespărţit FAP 13. 38. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor.

Un mod greşit de a înţelege e că noi avem îndreptăţirea prin credinţă pentru toate păcatele comise înainte de convertire, dar că, începând de la convertire, avem nevoie de îndreptăţire prin fapte  Fil 1,6 …Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi 

Statutul celui îndreptăţit: Dumnezeu ne e Tată, Isus ne e Frate, îngerii gardă, Duhul Sfânt Sfetnic.  ROM 8. 16. 17 .. suntem copii ai lui Dumnezeu Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori.. EVR 2. 11…. Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”…  

1PE 2. 5.  pietre vii…o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă…

Dacă nu pot să explic îndreptăţirea, pot totuşi să fiu salvat 1CO 13. 12. Acum, vedem ca într-o oglindă în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. 

K. Certitudinea mântuirii Mântuirea este o experienţă prezentă. Aceasta nu înseamnă că finala desăvârşire ce va aduce glorificarea e deja accesibilă oamenilor. Mântuirea a fost într-un sens deja realizată(a se vedea îndreptăţirea credinciosului vis-a –vis de momentul Golgota), şi în alt sens încă nerealizată (a se vedea glorificarea credinciosului vis-a –vis de momentul celei de a 2-a veniri, până la care mai are totuşi de traversat printr-o viaţă de încercări, de lupte ale credinţei). Cel mântuit astfel are garanţia mântuirii cât timp rămâne într-o relaţie a credinţei cu Isus. Viaţa veşnică pentru credincios e o continuare a ceea ce a început cu Hristos. PSA 118 21. Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mîntuit. PSA 118 14. Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m-a mîntuit. 2SA 22. 36. Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale şi ajung mare prin bunătatea Ta. PSA 51. 12. Dă-mi iarăşi bucuria mîntuirii Tale… TIT 3. 5. El ne-a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt… EFE 2. 8. Căci prin har aţi fost mîntuiţi… 1IO 5. 12. Cine are pe Fiul, are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. EFE 1. 13.  Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El, şi-aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit,  

La venirea Domnului credincioşii vor primi cununa neprihănirii (dacă nu vor fi căzut de „oboseală”) 2TI 4. 8. De acum, mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Nota 1. Aproape toate aspectele ce caracterizează îndreptăţirea atribuită se regăsesc şi în experienţa zilnică a creştinului  şi în cadrul îndreptăţirii împărtăşite . Cât timp Hristos locuieşte în viaţa lui, viaţa neprihănită a Sa îi este atât atribuită, cât şi împărtăşită.

Nota 2. „Aceia care îl primesc pe Mântuitorul, oricât de sinceră ar fi convertirea lor, n-ar trebui niciodată să fie învăţaţi să spună sau să considere că sunt mântuiţi” – EGW, Parabole 155. Înseamnă aceasta că nu putem fi niciodată siguri de mântuire? Studiind contextul, descoperim că Ellen White vorbeşte despre o cu totul altă temă: dacă o persoană poate să cadă din har după convertire sau nu. Mulţi creştini din vremea ei credeau în doctrina „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”. Ellen White s-a pronunţat clar împotriva acestei doctrine. în context, ea spune: „Niciodată nu ne putem pune cu certitudine încrederea în noi înşine sau să ne închipuim, atâta vreme cât suntem aici şi nu în ceruri, că suntem siguri împotriva ispitei”. – pag. 155 Contextul imediat arată clar că ea făcea referire la problema încrederii în noi înşine şi a căderii, după convertire. Nu putem fi niciodată siguri împotriva ispitelor; nu putem spune niciodată că nu mai putem cădea, că suntem mântuiţi şi astfel suntem siguri împotriva ispitei. Dar aceasta nu înseamnă că, în Isus, nu putem avea zi de zi siguranţa mântuirii. 

III. După convertire ( îndreptăţirea împărtăşită)

L. Relaţia cu Hristos / Rămânerea în Hristos / Disciplina

A sta cu Hristos e tot atât de important cu a veni la El. IOA 15. 4.Rămîneţi în Mine, şi Eu voi rămîne în voi.

Secretul rămânerii în Hristos: priveşte la El. NUM 21.8 Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spînzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi. IOA 3. 14.15  Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,   pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa  veşnică. EVR 3. 1… aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,  EVR 12. 2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus 

Armele folosite în lupta credinţei. Când Dumnezeu ne cheamă să devenim creştini, ne cheamă la luptă. EFE 6. 11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului 

a) Studiul PSA 119 11. Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! 

b) Rugăciunea MAT 26. 41. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită… 

c) Părtăşia cu alţi credincioşi IAC 5. 16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii… 

d) Mărturia Matei 28,19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile… 

Doar pentru că citeşti şi te rogi nu înseamnă neapărat că ai şi relaţie cu Dumnezeu. Dar dacă nu o faci, sigur nu ai relaţie cu El.IOA 5. 39. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. 

Condiţia de a fi mântuit: relaţia cu Hristos 1IO 5. 12. Cine are pe Fiul, are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. IOA 17. 3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus MAT 25. 12. Dar el drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!”   

Noi Îl iubim pe El pentru că El ne-a iubit întâi 1IO 4. 19. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întîi. 

Predarea zilnică PIL 23. 26. Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele ROM 13. 14. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească… 

Disciplina. Totuşi, nu ne putem baza pe dragostea noastră faţă de Dumnezeu, pentru că ea e fragilă, ci pe dragostea Lui pentru noi. 1CO 9. 26. 27Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt;   ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpînire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. 1PE 5. 10….după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvîrşi… MAR 14. 36. …depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.”   MAR 14. 38. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de rîvnă, dar trupul este neputincios.”   PIL 4. 23. Păzeşte-ţi inima mai mult decît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. ROM 12. 21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine. EFE 4. 17…. să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor,   EFE 5. 11. şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osîndiţi-le. 1TI 6. 12. Luptă-te lupta cea bună a credinţei… 2TI 2. 22. Fugi de poftele tinereţii.. EVR 10. 38 cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte  plăcere în el. EVR 12. 4. Voi nu v-aţi împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului.  IAC 1. 12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa 1PE 1. 13. De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre… 1PE 5. 8. Fiţi treji, şi vegheaţi! PIL 4. 14. Nu  intra pe cărarea celor răi şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi. COL 3. 1.2  să umblaţi după lucrurile de sus…Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt.

Trăirea după îndemnurile Duhului. Suntem controlaţi ori de Dumnezeu ori de Satana. Singurul control pe care îl avem e de a  alege cine să ne conducă. ROM 6. 16. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? 

M. Ascultarea.  

Dacă omul s-ar mulţumi doar cu privilegiul iertării fără să trăiască efectiv o viaţă nouă fără păcat, atunci el ar transforma harul într-o haină a nelegiuirii. IOA 8. 11….Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”  

Dacă prima funcţie a harului a fost de a ierta pe om, a doua este de a-i da putere pentru o viaţă nouă PSA 61. 2… „Du-mă pe stînca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!”   

Odată ce Dumnezeu scoate pe om din păcat, El îi schimbă şi inima, într-una nouă , în care Duhul Sfânt scrie Legea Sa. De acum, omul vrea să trăiască în ascultare de poruncile Sale EVR 8. 10. iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”   

În viaţa nouă cu Isus, omul e sub har, dar nu e fără lege. E sub har cu legea. Harul lui Dumnezeu locuind în el îi dă putere să împlinească cuvântul lui Dumnezeu. Porunca legii e împlinită în viaţa şi faptele lui. Dar el nu împlineşte legea ca să fie mântuit, ci pentru că e mântuit. Omul duce până la capăt mântuirea lui , conştient că dacă se desparte de Hristos el poate pierde mântuirea.ROM 2. 13. Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.2IO 1. 6. Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui… 1IO 2. 3. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. ROM 6. 22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa veşnică. 

După mărturisirea păcatului urmează părăsirea lui PIL 28. 13…. fărădelegile,…, cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare. 

Ascultarea totală este posibilă. Domnul nu cere niciodată să facă ceva pentru care să nu primim puterea necesară. El nu aşteaptă mai puţin acum din partea omului decât a aşteptat în paradis: ascultare perfectă. FIL 4. 13. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. Ascultarea=răspunsul iubitor al vieţii ce a fost mântuită prin har. Ascultarea strict externă e o falsă ascultare. Chiar şi faptul că un creştin ascultă de Dumnezeu se datorează lui Hristos, care îl împuterniceşte să asculte. 2CO 5. 14. Căci dragostea lui Hristos ne strînge… 

Motiv greşit de a asculta: pentru răsplată. Aceasta ascultare nu se socoteşte, căci nu e din dragoste. LUC 15. 29… „eu îţi slujesc ca un rob de atîţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii

Neascultarea dovedeşte că dragostea e la pragul zero 1SA 15. 22. „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decît ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decît jertfele,…

Ascultarea de porunci nu constituie un merit pentru dobândirea mântuirii LUC 17. 10. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem.”  

Cel ce iubeşte mult ascultă mult IOA 14. 15. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.

Când nu faci rău nu înseamnă că faci bine MAT 23. 27.Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite…

Nu e suficient doar ca să fi de acord cu adevărul IAC 2. 19. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci, dar şi dracii cred… şi se înfioară!

Să avem  gândul lui Hristos FIL 2. 5. Să  aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus

Biblia vorbeşte despre ascultarea credinţei! ROM 1. 5. … să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile

Mântuirea nu se bazează pe ce faci, ci pe cine cunoşti ROM 3. 28. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.

Minunile nu trebuie să fie baza pentru ascultare LUC 16. 31. Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar  dacă ar învia cineva din morţi. 

Cuvântul certifică ascultarea adevărată  IOA 8. 31… „Dacă rămîneţi în cuvîntul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;  

N. Sfinţirea şi creşterea

Înălţimea cerinţelor lui Dumnezeu: sfinţirea 1TE 4. 3. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră…

Sfinţirea =rodul răscumpărării TIT 2. 14… să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune.

Dumnezeu îi consideră sfinţi pe cei ce cred în El 1 Cor 1,2 … cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi…Dumnezeu dă celui convertit un nou mod de a privi lumea şi noi motivaţii de a trăi în ea ROM 12. 2. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu…

Sfinţirea = proces progresiv. Nota 10 în clasa a II-a nu e acelaşi lucru cu nota 10 în clasa a VIII-a. 2PE 3. 18. …creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos… 1TE 3. 10. … să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre.2Cor 3,18 …suntem schimbaţi , …, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului… 2CO 4. 16… omul nostru dinlăuntru se înoieşte din zi în zi.

Sfinţirea vine din dependenţă constantă de Hristos 1TE 5. 23. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin…

Duhul Sfânt lucrează în om sfinţirea. Dovada că suntem ai lui Hristos: a fi om duhovnicesc ROM 8. 9. Voi însă nu mai sunteţi pămînteşti, ci  duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. 

Studiul Cuvântului „sfinţeşte” IOA 17. 17. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul.

Doar sfinţii vor vedea pe DumnezeuEVR 12. 14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.Posibilitatea de a creşte. PIL 4. 18. Dar  cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescînd pînă la miezul zilei. FIL 2. 12… duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră… 

Creştinul creşte când îşi realizează slăbiciunea 2CO 12. 9. …Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită 

De posibilitatea de a creşte trebuie uzat în timp util, adică „azi” MAT 25. 11.12 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”   Dar el drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!”  

Nota. Dacă ne străduim destul de mult, putem deveni destul de buni. Aceasta oricum n-ar conta prea mult; ceva mai multă bunătate oricum nu e suficientă  în vederea mântuirii. Marea minciună a legalismului este că am putea să ne descurcăm singuri ca să facem tot ce a poruncit El.

O. Lupta cu ispita şi păcatele după convertire. Hula împotriva Duhului Sfânt

Dumnezeu nu ispiteşte IAC 1. 13. Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.

Satan – originea ispitelor GEN 3. 1. Şarpele … a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mîncaţi din toţi pomii…?”  Factorul decisiv al ispitei: natura umană IER 17. 9. „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”

Dumnezeu nu îngăduie ispite mai mari decât puterile omeneşti.  Nimic nu ne poate smulge din mâna Sa , cu excepţia propriei noastre alegeri. 1CO 10. 13. Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. Ioan 10, 28 …(oile) nimeni nu le va smulge din mîna Mea..

Pentru a birui ispita, cea mai bună cale este să o eviţi IAC 4. 7. Împotriviţi-vă  diavolului, şi el va fugi de la voi.

Isus a fost ispitit să facă binele în puterea Sa. Şi aşa suntem ispitiţi şi noi MAT 4. 3  „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.”  

Ispitirea devine păcat când consimţim la ea în mintea noastră. IAC 1. 14. 15 Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi, pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.

Diavolul atacă când suntem epuizaţi fizic sau spiritual MAT 4. 2.3. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit. Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.Diavolul are succes în momente de lene 2SA 11. 3.4.David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul. Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea.

Diavolul atacă după unele biruinţe spirituale 1ÎM 19. 2.3. Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mîine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.”   Ilie, cînd a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat ca să-şi scape viaţa. 

Satana nu are putere să facă să păcătuiască pe cei ce  depind de Dumnezeu; dar cei ce depind de sine sunt uşor înşelaţi MAT 26. 72. El s-a lepădat iarăşi, cu un jurămînt, şi a zis: „Nu cunosc pe omul acesta!”   

Pot fi căderi pe calea credinţei autentice. Mai mult, e posibil ca cineva care a fost odată îndreptăţit – în mod autentic –   să-şi piardă sufletul. După naşterea din nou autentică, păcatul încă mai există, dar nu mai domneşte. Păcatul = monarh detronat, ce nu mai deţine supremaţia, dar încă puternic şi hotărât să domnească în vieţile creştinilor şi după convertirea lor. Unica siguranţă a credinciosului e să menţină o legătură conştientă cu Biruitorul şi în mod continuu să dea morţii faptele firii. Pentru cel convertit, păcatul nu mai e oaspetele de onoare, nici locatarul cu chirie, ci un intrus foarte greu de dat afară. Păcatul e deci un duşman înfrânt, dar nu învins, drept pentru care viaţa creştină va fi o continuă luptă PIL 24. 16.Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică… 1IO 2. 1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. MAT 24. 13.Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. 1CO 10. 12. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. 2PE 2. 4. Căci, dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adînc… NEE 1. 8.9…”Cînd veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;   dar  dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna … IAC 3. 2. Toţi greşim în multe feluri…  OSE 13. 1. Cînd vorbea Efraim, răspîndea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit. 1CO 9. 27. ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpînire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. ISA 43. 22.  … te-ai obosit de Mine, Israele. MAR 10. 36.37. El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?”   „Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stînga Ta, cînd vei fi îmbrăcat în slava Ta.”   1IO 1. 8. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. 1SA 7. 3. Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul, şi slujiţi-I numai Lui; şi El vă va izbăvi din mîna Filistenilor.”   EZE 33. 14. 15 .16 Dimpotrivă, cînd zic celui rău: „Vei muri!” dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut, …. , va trăi negreşit, şi nu va muri. Toate păcatele pe care le-a săvîrşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit.”   GAL 6. 1. Fraţilor, chiar dacă un om ar cade deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blîndeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu EVR 12. 15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. PSA 145 14. Domnul sprijineşte pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei încovoiaţi. PIL 20. 9.  Cine poate zice: „Mi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu?”   IER 15. 19. …aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi… 2CR 12. 5.6.7…Voi M-aţi părăsit; vă părăsesc şi Eu, şi vă dau în mîinile lui Şişac.”   Căpeteniile lui Israel şi împăratul s-au smerit  şi au zis: „Domnul este drept!”   Şi cînd a văzut Domnul că s-au smerit, cuvîntul Domnului a  vorbit astfel lui Şemaia: „S-au smerit, nu-i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor … LEV 6. 2-7 „Cînd va păcătui cineva şi va săvîrşi o nelegiuire faţă de Domnul tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui, …,  ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă după preţuirea ta, şi să-l dea preotului. Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat 

Rezistenţa progresivă faţă de căile binelui care culminează cu o decizie finală şi irevocabilă faţă de adevăr, făcută în mod deliberat, şi în convingerea că alegând astfel se alege calea contrară voii Sale se numeşte hula împotriva Duhului Sfânt. Neiertarea se datorează nu Domnului, care nu oboseşte iertând,  ci celui păcătos care şi-a înăbuşit şi ultima dorinţă de a fi iertat. O persoană poate şti că nu a comis hula împotriva Duhului Sfânt din interesul sau neinteresul lui faţă de lucrurile spirituale. Orice manifestare de interes faţă de calea Domnului e semn că Duhul nu l-a părăsit încă. 1 Ioan 5, 16 … Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. Matei 12,31. Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată 2PE 2. 20. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decît cea dintîi. EZE 18. 24. Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, …, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat, de aceea va muri în ele. Evrei 6, 4-6 Cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt…şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei , pe Fiul lui Dumnezeu…

Păcatul prin omitere IAC 4. 17. Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!

Neprihănirea prin credinţă nu trebuie să fie o scuză pentru trăirea în păcat ROM 6. 1. 2  Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am  murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? 

Modul de „umblare” a copiilor lui Dumnezeu 2CO 5. 7. pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.

Privind la sine e totdeauna punctul de separare de Dumnezeu MAT 14. 29.30… Petru s-a coborît din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”   

Cei ce se descurajează din cauza comportamentului sunt legalişti ROM 7. 19. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! 

Biblia nu învaţă că „odată salvat pentru totdeauna salvat” MAT 24. 13. Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. 

Lepădarea păcatului PIL 28. 13. Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare. 

Lângă Isus vom găsi păcatul ca fiind respingătorEVR 1. 9. Tu ai iubit neprihănirea şi ai urît nelegiuirea.

Nota 1. O persoană convertită nu-şi pierde mântuirea ori de câte ori păcătuieşte. „Chiar dacă urmaşii lui Hristos au păcătuit, ei nu s-au predat stăpânirii celui rău” 5 T 474. „Caracterul se descoperă  nu prin fapte ocazionale sau prin greşeli ocazionale, ci prin tendinţa continuă pe care o au faptele şi cuvintele noastre de zi cu zi ” SC 57,58

Nota 2. Ce avem de făcut atunci cînd păcătuim? „Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască, datorită tendinţelor spre rău moştenite, ci atunci, cînd Duhul lui Dumnezeu convinge de păcat, cel care a greşit trebuie să se pocăiască, să mărturisească şi să părăsească păcatul respectiv. Santinele credincioase sînt la post pentru a călăuzi sufletele pe calea cea bună”. (E.G.W SDABC, vol6, p.1120).

P. Biruinţa şi perfecţiunea  

Nivelul cerut al desăvârşirii. MAT 5. 48. Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit

Înaintea lui Dumnezeu, o persoană desăvârşită e cea a cărei inimă e în totalitate predată adorării şi slujirii Lui, care creşte continuu în cunoaşterea Sa, şi care, prin harul Său, trăieşte după toată lumina pe care a primit-o, în timp ce se bucură de o viaţă de biruinţăROM 8. 37. Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit. 1IO 5. 5. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? 

Perfecţiunea biblică în VT.  Noe, Avraam sau Iov au fost descrişi ca fiind desăvârşiţi sau fără pată, deşi fiecare avea imperfecţiunile lui. GEN 6. 9. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui GEN 9. 21. Noe … A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său. IOV 1. 1…. Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. IOV 40. 2… tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”  

Perfecţiunea biblică în NT. Termenul „desăvârşit”/ „perfect” descrie natura persoanelor care au trăit după cea mai bună lumină pe care au avut-o şi au atins potenţialul puterilor lor spirituale, intelectuale sau fizice ,   FIL 2. 12. duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică şi cutremur…  FIL 1. 9. şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere

Credincioşii trebuie să fie desăvârşiţi în sfera lor limitată , după cum Dumnezeu e desăvârşit în sfera lui infinită Matei 5,48 Voi fiţi dar desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. 

Suntem în procesul perfecţiunii. Simplul fapt că cineva a devenit creştin nu înseamnă că e şi sfânt.EFE 4. 13.14.pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos,ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire

Perfecţiunea caracterului nu e lucrarea noastră. E lucrarea lui Dumnezeu în noi. EVR 13. 20. 21 Dumnezeul păcii, …, să vă facă desăvîrşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui

Niciodată nu vom putea fi cum a fost Isus, dar vom putea face ce a făcut Isus FIL 2. 12. Astfel dar, prea iubiţilor, după cum  totdeauna aţi fost ascultători, duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică şi cutremur…

Terminarea formării caracterului FIL 1. 6. …Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos

Victoria totală asupra păcatului: o posibilitate reală IUD 1. 24. Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale… 

Toţi pot fi biruitori. Chiar şi cei cu o moştenire ereditară defectuoasă MAR 5. 2. Cînd a ieşit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat. 

Modul cum putem birui: din şi prin credinţă APO 12. 11.  Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor… 

IV. Glorificarea

Lupta credinţei va continua până la revenirea lui Hristos FIL 3. 20. 21 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mîntuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile

Glorificare 2 Tes 2, 13-14 …să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.

V. Relaţii speciale în legătură cu experienţa mântuirii

R. Harul şi credinţa vis-a-vis de  Lege

Poporul lui Dumnezeu va înţelege legătura armonioasă dintre har şi lege APO 14. 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus

Omul e salvat prin har. Har = dragostea abundentă a lui Dumnezeu pentru om, este mila ce curge prin inima Lui spre noi, recipiente ale acestei dragoste, binecuvântare pentru care nu avem nici un merit; este favoarea gratuită a lui Dumnezeu, dăruită păcătosului lipsit de merite; este mâna întinsă a lui Dumnezeu pentru păcătosul neputincios. Dumnezeu dă păcătosului harul Său înainte de a-i cere ceva.  Harul e pus la îndemâna păcătosului prin sângele lui Hristos. Har nu înseamnă  că Dumnezeu completează diferenţa dintre ceea ce suntem şi ceea ce ar trebui să fim. Harul divin e necesar la început, apoi la fiecare pas pentru a putea avansa, şi tot el va finaliza ceea ce am început. Harul conduce la ascultare. Noi nu suntem sub lege ca mijloc de mântuire. Mântuirea devine o realitate numai în viaţa celor care o acceptă prin alegerea lor. Mântuirea e şi va fi o favoare nemeritată; oamenii nu pot face ceva ca să şi-o merite. Dorinţa de a fi neprihănit prin lege este semnul căderii din har. Dacă neprihănirea s-ar căpăta prin lege, harul ar fi de prisos. A  fi sub har nu dă libertatea de a călca legea. Cel salvat prin har vrea şi îi place să ţină legea. Mântuirea prin har motivează pentru o purtare plăcută. Doar dragostea pentru Hristos poate conduce la o ascultarea de lege care să fie primită de Dumnezeu. Noi nu am căutat harul; acesta a fost trimis în căutarea noastră. Păzesc legea nu ca să fiu mântuit, ci pentru că deja sunt. Între lege şi har nu e conflict; pur şi simplu au funcţii diferite. Legea niciodată n-a fost destinată să salveze. Aceasta e treaba harului. Legea şi harul sunt complementare, nu în conflict. Incorect e să spui : „sunt mântuit prin har şi trăiesc cum îmi place”; corect e să spui: „sunt mântuit prin har şi trăiesc cum îi place lui Dumnezeu”. Planul Său de a mântui pe oameni prin har constituie o temă ce străbate tot VT (sistemul jertfelor). Credincioşii VT erau mântuiţi tot prin har. Mântuirea prin har este deplină.  Isus nu salvează pe nimeni ca el să continue să păcătuiască, ci pentru a-l împuternici să asculte. Dacă i se întâmplă cuiva să încalce din nou legea, inima lui va fi zdrobită pentru durerea pricinuită din nou lui Isus. Ţinerea legii nu apropie cu nimic pe om de harul lui Dumnezeu. Faptele legii urmăresc dobândirea de merite înaintea lui Dumnezeu. Faptele legii (nu faptele credinţei!) şi credinţa se exclud reciproc, ca lumina cu întunericul. Faptele legii sunt faptele săvârşite (în mod greşit de altfel) ca mijloc de mântuire. Legalismul se raportează la un cod de „să faci” / „să nu faci”. Celui convertit îi place Legea. EFE 2. 8. Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. FAP 15. 11. Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus. ROM 11. 5. Tot aşa, şi în vremea de faţă este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. ROM 5. 9. Deci, cu atît mai mult acum cînd suntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu. ROM 6. 14. Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. GAL 3. 11.  nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege ROM 5. 13…. Dar păcatul nu este ţinut în seamă cîtă vreme nu este o lege. GAL 2. 16.Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. ROM 10. 4. Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. GAL 2. 21. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu, căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos. GAL 3. 17. 18 Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute treizeci de ani. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă, şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam. IOA 15. 10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămîne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămîn în dragostea Lui. GAL 3. 9. 10. Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvîntaţi împreună cu Avraam cel credincios. Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”   GAL 3. 11. Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.”   GAL 5. 4. Voi, care vreţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos, aţi căzut din har. ROM 7. 12. Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună. ROM 8. 2. În adevăr, legea  Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. MAT 7. 22. 23.  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit Noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”   Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.” ROM 3. 20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin  Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.   FIL 3. 9. şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. ROM 4. 14. Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică; şi făgăduinţa este nimicită;   ROM 9. 31. 32 … Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,   GAL 3. 21. Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. ROM 6. 15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum PSA 40. 8.vreau  să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.IOA 14. 15. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. 1SA 2. 9…. omul nu va birui prin putere. EXO 14. 14.  Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi. ROM 7. 22… după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;  

Credinţa = acea atitudine în care , recunoscând că resursele noastre sunt cu totul insuficiente pentru a atinge oricare din înaltele standarde ale lui Dumnezeu , ne bizuim pe resursele îndestulătoare ale lui Dumnezeu; este acceptarea a ceea ce Hristos a făcut pentru noi. Credinţa nu e credincioşie, adică purtare meritorie pentru care cineva merită să primească o răsplată; de asemenea, nu e unul şi acelaşi lucru cu faptele bune. Credinţa nu e o formă de fapte. Credinţa = calea prin care oamenii acceptă darul lui Dumnezeu; mâna cu care primim acest dar. Credinţa =opusul încercării omului de a stabili o relaţie bună între el şi Dumnezeu prin mijloace morale şi religioase. Omul poate face câte ceva, dar nu poate împlini deplin cerinţele legii. Mântuirea e o chestie ce ţine de credinţă de la început până la sfârşit. Credinţa nu desfiinţează legea . Credinţa nu înseamnă să crezi că Dumnezeu va face tot ce doreşti tu, ci să cauţi să faci tu ce doreşte El. Prin credinţa simplă în jertfa Sa ispăşitoare, omul renunţă la a-şi mai dobândi merite prin fapte ale legii.Credinţa care aduce neprihănirea nu desfiinţează legea. Creştinul trăieşte prin credinţă. Cel ce vrea să trăiască viaţa de creştin aparte de Hristos nu e un creştin; e un legalist. Doar cel mântuit poate să asculte de Lege (e vorba de o ascultare a legii din dragoste) ROM 3. 31. Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.  FIL 3. 9. şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. ROM 1. 16. 17. … Evanghelia lui Hristos… în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”   MAT 26. 39. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pămînt, şi S-a rugat, zicînd: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”   GAL 2. 16.Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. ROM 3. 28. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. GAL 3. 7. Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. GAL 3. 11.  nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege GAL 2. 20. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe sine însuşi pentru mine. GAL 3. 1. 2.  O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce vreau să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? Sub Noul Legământ legea trebuie de asemenea păzită.EVR 8. 10. Dar iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor…

S. Harul şi credinţa vis-s-vis de fapte Faptele sunt rezultatul mântuirii, nu baza ei. Dumnezeu oferă salvare tuturor, dar depinde de fiecare dacă acceptă oferta Sa. Credinţa = un răspuns activ faţă de iubirea lui Dumnezeu. Mântuirea nu se câştigă; ea e darul lui Dumnezeu. Ascultarea nu precede mântuirea. Nimic din ceea ce am face noi vreodată, prin propriile puteri, nu va satisface cerinţele lui Dumnezeu. Faptele noastre depind de puterea cu care suntem aliaţi. Faptele nu cresc prin nici un efort personal din partea noastră, ci ele se manifestă în vieţile noastre pentru că Hristos locuieşte în inimile noastre prin credinţă; propriu zis, aceste fapte sunt ale lui Hristos , dacă El locuieşte în noi. Biblia vorbeşte despre faptele credinţei. Dragostea lui Hristos va constrânge la fapte pe credincios. Faptele bune ale omului (chiar şi în ipoteticul procent de 100%) nu-l pot justifica, pentru că , împlinindu-le, n-ar face decât ceea ce era dator să facă.  Sunt 2 mari erori: A. Privind la faptele personale, să crezi că lucrurile pe care le faci pot să te aducă în armonie cu Dumnezeu şi B. Să crezi că Hristos te scuteşte de ţinerea legii, pentru că tu eşti mântuit prin har, iar faptele noastre n-ar mai avea nimic de a face cu mântuirea. Activităţile religioase nu aduc mântuire. Când Isus intră în viaţa cuiva, în viaţa aceluia răsar  … fapte. Nu trebuie să ne îndreptăţim prin fapte; încercarea de a o face demonstrează o gândire neduhovnicească. Sunt două feluri de credinţă: vie(cu fapte) şi moartă(fără fapte). Adevărata credinţă nu poate fi pasivă. Scopul faptelor bune nu e să ne salveze, ci să aducă glorie lui Dumnezeu. Faptele bune făcute aparte de Hristos sunt fapte rele. Există două feluri de fapte : ale legii şi ale credinţei. Biblia condamnă faptele legii şi recomandă faptele credinţei. Un creştin face binele pentru că e creştin, nu ca să devină creştin. Credinţa autentică se manifestă prin fapte. Harul exclude îndreptăţirea prin fapte. Credinţa nu exclude faptele. Credinţa poate fi văzută. Ea se manifestă prin fapte. Dovada credinţei adevărate: faptele. Nu poţi să ai credinţă autentică fără să ai fapte. Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Credinţa e inseparabilă de ascultare. Toate faptele bune făcute de om cu scopul de a fi mântuit nu îi folosesc (pentru că „nu se pun”). Şi tot ce face pentru a putea fi primit , trebuie să vină din iubire pentru Hristos. Credinciosul manifestă fapte bune nu ca să fie mântuit, ci pentru că deja este mântuit. Harul exclude îndreptăţirea prin fapte. Harul ne conduce la ascultarea credinţei. Faptele bune sunt manifestarea Duhului Sfânt în viaţa celui mântuit; sunt produsul inevitabil al mântuirii prin credinţă. Este deosebire între faptele credinţei şi faptele legii. Faptele bune sunt consecinţa mântuirii ROM 11. 6.  Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. MAR 10. 21. Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.”   GAL 5. 22. 23. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,   blîndeţea,  înfrînarea poftelor…ROM 3. 20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii…TIT 3. 5. El ne-a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea … EFE 2. 8. 9.Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. IAC 2. 17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.EFE 2. 10. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. GAL 5. 6. Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste MAT 5. 16. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.GAL 2. 16.Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. ROM 3. 27. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.IOA 15. 5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. IAC 2. 20. Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? IAC 2. 18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”  EVR 10. 38.cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte  plăcere în el FIL 3. 8.Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos,   GEN 15. 6.Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit  lucrul acesta ca neprihănire. ROM 4. 9. lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.”   Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur. IAC 2. 21.22 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită. ROM 4. 5. pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. ROM 14. 23…. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat. ROM 15. 18. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe  care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele,   2CO 8. 10…. aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi. EFE 3. 17. aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,   COL 1. 10. aducînd roade în tot felul de fapte bune…   COL 3. 17. Şi orice  faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus  COL 3. 23. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,   1TE 1. 3.  căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos! TIT 1. 16. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scîrbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună. IAC 1. 23. 24 Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;   şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. IAC 2. 14. …ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască? IAC 2. 25. Tot aşa curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte cînd a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?  După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. APO 2. 23…. voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. APO 3. 2. … n-am găsit faptele tale desăvîrşite înaintea Dumnezeului Meu. APO 22. 12. Iată, Eu vin curînd şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. OSE 14. 2. Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre. MAT 3. 8. Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. LUC 6. 49. Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pămînt, fără temelie… IOA 15. 2. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. IOA 15. 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. ROM 2. 6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 1TI 6. 18. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune… Filimon 1. 6. Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte… EVR 10. 24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.LUC 6. 43. Nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea, şi nici un pom rău care să facă roadă bună. ROM 11. 6. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. ROM 1. 5. .. am primit harul …ca să aducem… la ascultarea credinţei pe toate Neamurile…TIT 2. 14…. şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune.IAC 2. 24. Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings