SFÂNTA PARASCHEVA. CHIAR AU PUTERE MOAȘTELE? BIBLIA DESPRE MOAȘTE

Ca în fiecare an, și în 2022 14 octombrie este ziua de maxim interes a sărbătorii Sfintei Parascheva! De pe 7 octombrie, când începe în mod tradițional sărbătoarea, peste 250.000 de pelerini au trecut prin fața raclei pentru a se închina! Ca de fiecare dată, cozi kilometrice și așteptări de peste 12 ore nu i-au împiedicat pe credincioși să își demonstreze atașamentul pentru cea care este considerată ocrotitoarea Moldovei!  Iar oamenii, în fața raclei cu trupul neînsuflețit al sfintei, se închină, imploră intervenții miraculoase și îi cer să le trimită rugăciunile la Dumnezeu și să mijlocească pentru ei!

Poți să ceri orice – puterea sfintei acoperă toate nevoile oamenilor: ajută studenții să treacă examenele; intervine pentru fetele care vor să se căsătorească; are grijă de săraci și de copii; iar bolnavii, da… este suficient ca aceștia să se atingă de moaștele ei și… se vindecă! Sau, cel puțin, așa speră…!

Fenomenul nu este singular. În căutarea împlinirii sufletești, oamenii își tot leagă speranțele fie de Sf. Parascheva, fie de Arsenie Boca, fie de Sf. Gheorghe… sau de orice alt sfânt!

De aceea, spun pelerinii, merită orice risipă de timp și orice efort financiar!            

Dar cine a fost, până la urmă, Sf. Parascheva și care este povestea ei de viață?

Se consideră că s-a născut în secolul al X-lea, în Epivat, pe țărmul Mării Marmara, nu departe de Constantinopol! La vârsta de 10 ani, în timp ce asculta citirea Evangheliei, a fost impresionată de cuvintele din Matei 19:21 – „Vinde-ți averea, dă-o la săraci și urmează Mie!”! Următoarele informații apar peste 10 ani, când Parascheva a părăsit casa părintească îndreptându-se, în pelerinaj, spre Ierusalim! Drumul spre Ierusalim a durat 5 ani, trecând prin Constantinopol, apoi prin Calcedon, cu opriri consistente prin diverse mânăstiri de pe traseu! Ajunsă în cele din urmă la destinație, Parascheva hotărăște să rămână pentru tot restul vieții sale în locurile în care au trăit Mântuitorul şi sfinții apostoli, ducând o viață aspră şi plină de privațiuni! La 25 de ani – spune tradiția – un înger i-ar fi spus să se întoarcă în localitatea ei! Informațiile sunt tot mai neclare cu privire la ce s-a întâmplat ulterior! Unele scrieri susțin că, „după ce a părăsit Constantinopolul, Sfânta Parascheva s-a întors în localitatea natală, unde a înființat o obște care se ocupa cu îngrijirea bolnavilor şi a săracilor. Alte surse susțin că s-a oprit în Kallicrateia, o localitate vecină cu Epivat, unde a trăit fără să fie recunoscută de cineva până la sfârşitul vieţii.” Moare la 27 de ani și este înmormântă undeva pe malul mării! Istoria descoperirii trupului ei neputrezit este iarăși destul de neclară, cu mai multe variante păstrate în tradiția populară! Venerată ca sfântă, racla cu moaștele ei a avut un lung traseu până când,  în 1641, în vremea lui Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, a ajuns și a rămas definitiv la Iași, donată de Patriarhul Constantinopolului, spun unii, sau  cumpărată cu bani grei, spun alții! 

O istorie destul de romanțată și cu multe informații lipsă. Ca de obicei în astfel de situații, nimeni nu poate spune că așa a fost, dar sună interesant și frumos!

Mai contează oare, când poate genera un astfel de entuziasm religios? Înaltele fețe bisericești locale îi mulțumesc fără încetare lui Dumnezeu pentru mijlocirea sfintei: prezența ei este o maaare binecuvântare…!

Rămân, desigur, destule semne de întrebare! Deși mediatizată atât de mult, argumente clare, palpabile, ale minunilor, vindecărilor sau intervențiilor supranaturale întârzie să fie prezentate în mod concret…!

Dacă este să căutăm susținere pentru acest fenomen religios în cartea de căpătâi a creștinismului, Biblia, vom descoperi că nu există niciuna oricât de firavă. Dimpotrivă!

„Daca vi se zice însă: „Întrebați pe cei ce cheamă morții… răspundeți: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul?» sau «Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?»”  (Isaia 8:19)

Pe de altă parte, aceeași Biblie spune foarte clar că „…este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul IISUS CHRISTOS” (1Timotei2:5). De ce am avea nevoie de mijlocirea unui om mort când avem un Dumnezeu viu? Dacă apostolii lui Hristos, cu umilință, au îndreptat atenția doar spre Hristos, singurul Mântuitor și Mijlocitor al oamenilor, de ce am face noi altfel?

Mulți dintre cei ce n-au fost numărați între cei 250.000 de pelerini încearcă să tranșeze o mare dilemă: avem în față o mare minune sau o mare iluzie cu pretenții dumnezeiești…?

Nu vrei să știi adevărul?

Pentru a afla mai multe despre puterea moaștelor, vezi și materialul următor:

TOP 7 LUCRURI DESPRE MOAȘTE ÎN BIBLIE

Nr 1. Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de şapte zile. (Numeri 19:11). Sau: Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile. (Numeri 19:16) Popoarele din antichitate nu dispuneau de cunoștințele medicale de care dispun oamenii astăzi. Noțiuni precum viruși, microbi sau bacterii erau totalmente necunoscute. Nu și pentru Dumnezeu, care știa că prin atingerea de trupuri moarte, oamenii puteau deveni purtători de boală. Sau puteau literalmente muri! Carantina celor 7 zile, în cazul atingerii întâmplătoare, era binevenită. Porunca nu cunoștea flexibilitate. Trebuia să se evite orice părea suspect, orice atingere de un corp mort. De om sau de animal. Ca măsură sanitară, acest principiu este încă sănătos.

Nr 2. Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: ,Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său… Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat … Să fie sfinţi pentru Dumnezeu… (Levitic 21:1.4.6) Înaltele fețe preoțești aveau chiar interdicții suplimentare. Întâi – motivate de intuitivele aspecte igienice. Apoi, datorate faptului că preoții erau simbolul lucrurilor curate, sfinte, înălțătoare. Deși mii de ani nu s-a raportat nici o cutezanță sau abatere din partea vreunui preot privitor la acest aspect, sacerdoții de mai târziu și-au luat libertatea de a ignora poruncile de natură sanitară. Și, prin ei, și cei mai puțin instruiți… Curios! Dumnezeu n-a revenit niciodată asupra instrucțiunilor inițiale… Vei spune, totuși, există în Biblie un caz… Da.

Nr 3. Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei, şi a înviat şi s-a sculat pe picioare (2 Impărați 13:21) Excepția aceasta nu schimbă regula. Minunea învierii mortului ajuns accidental pe locul oaselor profetului Elisei are explicația ei, anume. Profetul murise el însuși în urma unei boli. Contestatarii săi au jubilat, insinuând că Elisei ar fi fost …spurcat! Pentru a-l reabilita în ochii națiunii, Dumnezeu l-a onorat, îngăduind ca cel ce s-a atins de oasele lui să învieze… Dacă oasele ar fi avut puterea de a da viață, de ce n-au mai înviat și alții ulterior? De ce nu și-au adus toate națiunile morții acolo…?

Nr 4. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi! (Marcu 12:27) Aparent vorbim de o religie a celor morți și de o religie a celor vii. Este doar o părere faptul că o religie sănătoasă trebuie să se ocupe de soarta celor vii? Nicidecum. „Dumnezeul celor vii” – iată adevărata cheie a vieții…

Nr 5. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie (Matei 23:27) Aceste cuvinte aparțin lui Isus. Ele mustră preocuparea excesivă a fariseilor vremii Sale pentru chestiuni ce țineau de venerarea oaselor sau de alte chestiuni funebre. Damful unei religii ce gravitează împrejurul morților sigur i-a displăcut Mântuitorului. Și la fel și caracterul duplicitar al celor ce o întrețineau…

Nr 6. Oamenii sfinți …. „au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie… ”( Evrei 11:36-38) Iar alți oameni cu adevărat sfinți, contemporani cu ei sau nu, n-au făcut o preocupare specială din a trafica relicvele lor sau moaștele lor. Pentru că interesul unui creștin este îndreptat spre Dumnezeu. Acel Dumnezeu numit Calea, Adevărul și VIAȚA..! Adică spre Isus Hristos, despre care aflăm la…

Nr 7. „…este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul IISUS CHRISTOS” (1Timotei2:5). Dacă apostolul Pavel însuși exclude clar nevoia mijlocitorilor omenești, precum şi presupusa valoare pe care unii o pot da unei astfel de mijlociri, ce contribuție reală pot aduce cei morți, aflați din raclele lor…?